Sari direct la conținut

Elan Schwartzenberg: Detin actiuni si la B1 TV. La Realitatea mi s-a spus ca emisiunea cu mine din aceasta seara nu mai este oportuna

HotNews.ro
Elan Schwartzenberg (foto arhiva), Foto: Agerpres
Elan Schwartzenberg (foto arhiva), Foto: Agerpres

Elan Schwartzenberg, noul proprietar al Realitatea TV, a declarat luni seara, la B1 tv, in cadrul talk-show-ului moderat de Robert Turcescu, ca detine actiuni si la acest post de televiziune. „Va confirm ca puteti verifica cu domnul Bobby Paunescu si cu domnul Oancea ca am actiuni aici (la B1 TV, n.r.). Nu intervin niciodata nici macar in locurile unde sunt asociat, nici in bine, nici in rau, nu dau telefoane, nu agit lumea. Nu ati avut habar de aceasta informatie pana in secunda asta”, a spus Schwartzenberg.

Intr-o interventie telefonica, noul proprietar la Realitatea TV a dorit sa clarifice motivul pentru care nu a mai aparut luni seara la postul RTV, asa cum anuntase initial in conferinta de presa sustinuta in dupa-amiaza zilei de luni. Elan Schwartzenberg a declarat ca a raspuns afirmativ invitatiei lui Sorin Enache (director general Realitatea Media-n.r.) de a participa la o emisiune luni seara, insa cu 20 de minute inainte de incepere, a fost sunat de producatoarea emisiunii care i-a transmis ca ca prezenta sa in emisiune „nu mai este oportuna„.

„La ora 22 fara 5 minute, am fost informat de catre producatoarea emisiunii de la ora 22:00 ca nu mai este oportuna venirea mea asta seara (luni seara-n.r.). Cu multa politete si civilizatie, le-am multumit si bineinteles ca nu m-am dus. Deci, asta ca sa va raspund: este de dorit sa nu faceti presupuneri ca ma autoinvit sau nu. Am fost invitat de doua ori si nu de portarul de la Realitatea ci de directorul general si din cate stiu, de cel responsabil cu continutul redactional”, a precizat Schwartzenberg.

Intrebat care este motivul pentru care nu a mai fost considerata oportuna prezenta sa in studioul Realitatea TV, Schwartzenberg a raspuns ca nu doreste sa analizeze acest aspect.

Totodata, noul proprietar al Realitatea TV a dorit sa dea „o alta informatie pentru libertatea jurnalismului, pentru transparenta”. „Sa verificati si cu domnul Oancea si cu domnul Bobby Paunescu: eu sunt asociat in acest trust pentru care dvs prestati si nu mi-am permis niciodata sa va deranjez. Nu intervin niciodata, nici macar in locurile unde sunt asociat (…).Nu ati avut habar de aceasta informatie pana in secunda asta”, a mai spus Schwartzenberg.

Elan Schwartzenberg a sustinut, luni, o conferinta de presa in care a oferit detalii despre achizitionarea a 90% din pachetul de actiuni de la Realitatea Media. „O investitie importanta, o afacere de impact national. Am acces la fonduri si investitii de pana la 100 de milioane de euro pentru tot ce ar insemna dezvoltarea si sustinerea acestei afaceri”, a spus Schwartzenberg.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro