Skip to content

Elena Lasconi spune că nu a fost o greșeală scrisoarea trimisă lui Trump: Nu ştiţi ce a fost în spatele acelei scrisori. O să spun peste 4 ani, când îşi termină mandatul

Președinta USR susţine că va dezvălui ce a fost în spatele scrisorii controversate pe care i-a trimis-o lui Donald Trump peste patru ani, când preşedintele SUA îşi va termina mandatul. Întrebată de ce nu explică acum contextul în care a luat acea decizie, preşedintele USR a răspuns: „Pentru că nu ar fi bine pentru România”.

Întrebată, la Prima TV, dacă a fost o greşeală scrisarea pe care i-a trimis-o lui Donald Trump în decembrie, după anularea alegerilor prezidenţiale din România, Elena Lasconi a răspuns: „Nu, dar o să vă spun când îşi termină mandatul Trump. (…) Nu, dar dumneavoastră nu ştiţi ce a fost în spatele acelei scrisori”. 

Întrebată de ce nu spune atunci care au fost „motivele din spate”, Lasconi a susținut că nu vrea să spună acum „pentru că nu ar fi bine pentru România”, conform News.ro: „Deci eu îmi doresc să fie bine pentru România. Şi dacă ies să fac asta…N-aveţi decât să trâmbiţaţi cât doriţi cu acea scrisoare şi să mă înjure toată lumea”. 

 Întrebată din nou cum a ajuns să îi trimită o scrisoare lui Trump, Lasconi a răspuns: „Peste patru ani”.

 Moderatorul a întrebat-o pe Lasconi și dacă astăzi i-ar mai trimite acea scrisoare președintelui Trump, iar răspunsul a fost: „Da. (…) Încă o dată, dacă scrisoarea aia nu era făcută cum a fost făcută, noi astăzi nu am mai fi avut despre ce discuta”.

În 7 decembrie 2024, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale, Elena Lasconi, care a intrat în turul doi împreună cu Călin Georgescu, i-a trimis o scrisoare președintelui ales al SUA, Donald Trump, în care îi transmitea că nu este un „candidat Soroș”, ci că este la fel ca el, „un adevărat lider al poporului”.