Elena Udrea la RFI: Vrem un program "Prima Casa" pentru turismul balnear
Ministerul Turismului ar vrea un parteneriat cu bancile de tipul „Prima Casa”, pentru cei care vor sa investeasca in turismul balnear. Elena Udrea a declarat, la RFI, ca se gandeste sa-i oblige pe proprietarii de hoteluri din statiunile balneare fie sa faca investitii, fie sa le vanda. Ea spera astfel sa revitalizeze acest tip de turism, din care Romania facea bani frumosi inainte de 1989.
„Fie putem crea din nou un Fond de Garantare pentru turism, asa cum a fost odata, fie putem gasi parteneriate cu bancile, cum e parteneriatul pentru ‘Prima Casa’, sa gasim un tip de parteneriat pentru cei care vor sa investeasca in turismul balnear”, precizeaza ministrul Turismului.
„Deci, pe de o parte, incercam sa-i ajutam pe cei care au astfel de hoteluri, ar dori, dar nu pot sa investeasca in ele, pe de alta parte ii vom obliga pe cei care au hoteluri, pot, dar nu vor sa investeasca in ele, pentru ca nu sunt interesati de turism, ii vom obliga fie sa investeasca, fie sa le vanda, pentru ca vom gasi o metoda de a-i impozita cu sume foarte mari pe cei care detin astfel de structuri si le lasa in paragina”, avertizeaza Elena Udrea.
Ea spunea inca de la inceputul mandatului sau ca Ministerul Turismului s-ar putea implica in construirea unui complex balnear in nordul Bucurestiului, pentru a demonstra si exploata potentialul balnear al Capitalei. Elena Udrea preciza atunci ca studiul de fezabilitate pentru construirea complexului va fi facut in maxim o luna.
Ministrul Turismului si-a propus ca prioritate promovarea turismului balnear din Romania.