Sari direct la conținut

Elon Musk va scoate Twitter de pe bursă, dar vrea să o listeze din nou peste câțiva ani

HotNews.ro
Elon Musk va scoate Twitter de pe bursă, dar vrea să o listeze din nou peste câțiva ani

Elon Musk a ajuns la o înțelegere pentru a cumpăra Twitter și va delista compania, dar plănuiește să o readucă pe bursă în cel puțin trei ani, după ce va deveni mai profitabilă și mai eficientă, scriu surse citate de Wall Street Journal.

Musk va cumpăra Twitter cu 44 miliarde dolari, iar pentru asta celebrul miliardar va face împrumuturi și a discutat cu o mulțime de investitori care-l susțin.

Au fost multe cazuri în care investitori care au preluat o companie au scos-o apoi de pe bursă pentru a face modificări în interior și la modelul de business, fără a fi nevoiți să comunice public tot ce fac, așa cum este obligatoriu pentru companiile de pe bursă.

La fel se va întâmpla și la Twitter, însă pentru a da o asigurare investitorilor, Musk a promis o ofertă publică inițială la cel puțin trei ani de la finalizarea tranzacției de achiziție. Dacă totul merge bine, Musk va primi undă verde în acest an.

Musk vrea să asigure investitorii că are soluții pentru ca Twitter să aibă rezultate financiare mai bune și să obțină profit mai des, nu doar într-o medie de un an din cinci.

Musk a dat câteva idei despre ce ar schimba, iar cele mai recente declarații ale sale vorbesc despre posibila introducere a unor mici taxe pentru guvernele și companiile care postează pe Twitter. Musk a mai vorbit și despre posibile concedieri, dar și despre scăderea remunerației șefilor de la Twitter.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro