Sari direct la conținut

Elton John, intampinat cu entuziasm de publicul din Maroc, dezaprobat de politicieni

HotNews.ro

Islamistii din Maroc au fost scandalizati de prezenta lui Elton John la cel mai mare festival de muzica din statul nord-african, insa publicul, casa regala si guvernul l-au primit cu entuziasm, relateaza Daily Telegraph. Organizatorii au dispus mii de jandarmi si politisti in civil la concertul starului britanic, insa nu a fost nevoie ca acestia sa intevina.

Partidul pentru Justitie si Dezvoltare (PJD), cel mai mare grup islamist autorizat din Maroc, au cerut ca show-ul sa fie intrerupt. „Cantaretul este celebru pentru comportamentul sau homosexual si pentru ca pledeaza in favoarea acestuia”, a declarat purtatorul de cuvant al PJD, principalul partid de opozitie. „Suntem un partid destul de deschis, dar sa promovezi homosexualitatea este complet inacceptabil”, a adaugat el, precizand ca homosexualitatea este impotriva valorilor musulmane si se teme ca artistul va „incuraja fenomenul” in randul tinerilor.

Mii de fani au cantat versurile pieselor muzicianului, in ciuda faptului ca majoritatea cetatenilor din Maroc nu stiu sa vorbeasca bine sau deloc limba engleza. Organizatorii sustin ca aproximativ 40.000 de oameni au asistat la concert, informeaza Reuters.

„Ne ocupam cu artisti si intelectuali pentru ceea ce fac, fara sa tinem cont de viata lor privata”, a precizat El Hassan Neffali, unul dintre organizatorii festivalului Mawazine.

Marocul, oficial ostil homosexualitatii, se afla in centrul unui conflict intre conservatori si modernisti. Celebritati gay ca Yves Saint Laurent sau scriitorul Paul Bowles au fost atrasi de regat, iar recent a fost lansata prima revista pentru homosexuali.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro