Sari direct la conținut

Elton John va fi cap de afiş la Festivalul Glastonbury 2023, ultimul concert al artistului în Marea Britanie

HotNews.ro
Elton John la New Orleans, Foto: Erika Goldring / Getty Images / Profimedia
Elton John la New Orleans, Foto: Erika Goldring / Getty Images / Profimedia

Elton John va fi cap de afiş la Festivalul Glastonbury de vara viitoare (21-25 iunie 2023), susţinând un ultim concert în Marea Britanie ca parte din turneu global de adio al artistului, au anunţat vineri organizatorii.

Cântăreţul în vârstă de 75 de ani, cunoscut pentru hituri precum „Tiny Dancer” şi „Rocket Man”, a spus că nu există o modalitate mai potrivită de a se retrage şi de a-şi lua rămas-bun de la fanii britanici decât a urca pe scena celebrului festival, relatează Agerpres.

Elton John se apropie de finalul turneului de adio „Farewell Yellow Brick Road”, demarat în septembrie 2018 şi întrerupt pe perioada pandemiei de Covid-19. De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, a susţinut peste 4.000 de concerte în peste 80 de ţări.

A lansat primul hit răsunător, „Your Song”, în 1970, anul în care avut loc prima ediţie a Festivalului Glastonbury în sud-vestul Angliei, când biletele costau o liră sterlină, iar participanţii beau lapte gratis de la ferma care găzduia evenimentul.

„În fiecare săptămână vorbesc cu artişti tineri în emisiunea mea de radio, iar Glastonbury este deseori menţionat ca un moment-cheie în lansarea carierelor lor – felul în care festivalul susţine sincer şi entuziast cele mai tinere talente este un lucru de admirat”, a spus artistul într-un comunicat.

Emily Eavis, unul dintre organizatorii festivalului, a spus că artistul va urca pe Pyramid Stage în seara de duminică a ediţiei de anul viitor.

„Va fi ultimul show în Regatul Unit din cadrul turneului de adio al lui Elton, aşa că vom încheia festivalul şi vom marca acest moment uriaş în cele două istorii cu un rămas-bun de zile mari”, a spus ea.

Eltn John a încheiat etapa din Statele Unite a turneului său de adio cu un concert plin de vedete desfăşurat în noiembrie pe Dodger Stadium din Los Angeles. Va concerta în Australia şi Noua Zeelandă în ianuarie, înainte de a demara turneul britanic cu un prim spectacol în martie la Liverpool.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro