Emil Boc: Automobilul electric nu e o idee nastrusnica, va deveni un lucru real
Premierul Emil Boc va propune in sedinta de Guvern de miercuri infiintarea unui grup interministerial pentru elaborarea unei strategii nationale privind trecerea la automobilul electric, fiindca acesta va deveni extrem de important in cativa ani. Masina electrica nu este o idee nastrusnica, ci va deveni cat se poate de real in cativa ani, a mai spus Boc la o conferinta auto organizata de Mediafax.
Premierul va propune infiintarea acestui grup interministerial in sedinta de Guvern de miercuri, si spune ca Romania nu trebuie sa ramana in urma dand ca exemplu Spania, care a anuntat ca ofera subventii de 6.000 de euro pentru cumparatorii de masini electrice.
„Automobilul electric nu este o idee nastrusnica, ci va deveni cat se poate de real”, a spus Boc, facand o paralela intre industria auto si evolutia uluitoare a PC-urilor care la inceputuri erau foarte mari, iar in prezent si-au redus semnificativ dimensiunile si au performante crescute. „De maine, vom vorbi de un cadru organizat si de o pregatire coerenta”, a spus Boc, referindu-se la strategia care va stabili o serie de lucruri legate de statiile de incarcare, de subventiile oferite si de o serie de chestiuni legate de masina electrica si patrunderea ei in tara.
Boc a mai anuntat ca, pana in prezent, prin programul Rabla s-au cumparat 12.300 de masini noi, iar datele APIA indica faptul ca pretul mediu al unui automobil nou e 10.000 euro. Pana acum, au fost distribuite 103.000 de tichete pentru persoane fizice si 400 pentru firme, urmand ca Ministerul Mediului sa prezinte in sedinta de Guvern de miercuri proiectul de suplimentare a programului cu 50.000 de tichete. Datele APIA arata ca varsta medie a masinilor casate prin program este 20 de ani.