Sari direct la conținut

Emil Sandoi: "O victorie cu Bosnia va aduce liniste. Mi-as dori un stadion arhiplin la Iasi cu Tara Galilor"; Tatarusanu: "Ma bucur ca nu am ramas la Dinamo"

HotNews.ro

Invitat la emisiunea „Special”(Sport.ro), selectionerul echipei nationale de tineret a Romaniei, Emil Sandoi, a vorbit despre meciurile cu Bosnia si Tara Galilor, meciuri decisive pentru campania de calificare la campionatul european de fotbal de tineret de anul viitor.

„As vrea foarte mult sa luam trei puncte cu Bosnia, in cazul asta am fi mai linistiti cu Tara Galilor. Oricum, bosniacii sunt pe un loc mincinos in clasament, nu vor fi deloc o prada usoara. Nu trebuie sa tratam cu superficialitate acest joc, deoarece este foarte important pentru noi”, a declarat Sandoi, subliniind importanta evitarii unui meci „care pe care” cu Tara Galilor.

Selectionerul juniorilor a declarat ca se bucura de atentia sporita pe care echipa de tineret a inceput sa o primeasca si si-a manifestat dorinta ca la ultimul meci din grupa, cel cu Tara Galilor la Iasi, stadionul sa fie arhiplin pentru a sarbatori calificarea la Euro.

Referitor la acuzatiile aduse de patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, cum ca echipa de tineret este alcatuita din jucatori de la Buzau sau de la echipele din Bucuresti, iar jucatorii Craiovei nu sunt deloc bagati in seama, Emil Sandoi a tinut sa precizeze: „La echipa de tineret exista o omogenitate, marea majoritate a jucatorilor joaca deja de ceva vreme impreuna. Se cunosc foarte bine, sunt prieteni si au reusit sa obtina rezultate bune pana acum. Nu comentez declaratiile domnului Mititelu, eu am principiile mele, nu ma intereseaza ce scrie pe legitimatia unui jucator. Sunt jucatori de la Craiova de mare perspectiva, care promit si sunt in atentia noastra”.

Tot la emisiunea „Special”, Ciprian Tatarusanu, portarul cumparat de Steaua de la Gloria Bistrita si lasat sa apere un an la echipa ardeleana, l-a laudat pe Sandoi ca stie sa faca o atmosfera buna la echipa si ca reuseste sa-i faca pe jucatori sa uite de problemele din campionatul intern. „Ma bucur ca nu am ramas la Dinamo, cei de acolo s-au purtat urat cu mine. Ma bucur ca am plecat la Bistrita si de acolo am facut pasul cel mare, la Steaua”, a mai declarat Tatarusanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro