Emil Stoica: Bani pentru performanta in invatamant. Dar cine urmareste performanta?

Declaratia presedintelui Basescu a fost echilibrata si orice persoana care a urmarit dezbaterile pe tema Pactului National pentru Educatie nu poate fi decat de acord ca in schimbul atingerii obiectivelor din strategia pentru educatie este nevoie de o recompensa materiala pe masura. Recomand lectura acestui document de doar 40 de pagini.

Este extrem de important pentru a se intelege ca strategia vorbeste de o schimbare radicala in bine, de o reformare a invatamantului romanesc, cu obiective si termene clare. In ceea ce priveste resursa financiara, desigur, daca obiectivul insusit de societatea romaneasca este de a da 7% din PIB pentru educatie, atunci aceste sume trebuiesc puse la dispozitia sistemul de educatie.

Si, desigur, autoritatile vor trebui sa obtina economii din alte parti si sa fie un exemplu de buna guvernare si de cheltuire onesta a resurselor bugetare.

Se pun insa doua probleme.

Prima: legea cu marirea salariilor a fost adoptata fix inainte de alegerile din noiembrie. De ce nu a putut ea fi votata in vara lui 2007, cand a fost lansat Pactul pentru Educatie? De ce nu a fost lansat pactul mai devreme, de exemplu in 2005? Obiectivul numarul 1 al strategiei este ca pana in 2015, elevii romani sa se afle in Top 10 in lume la testarile internationale de tip PISA. Azi ne aflam pe locul 27 in Uniunea Europeana.

A doua problema este ca nu este clar mecanismul de monitorizare a atingerii obiectivelor strategiei si care sunt masurile in cazul in care obiectivele nu sunt atinse. Cine va raspunde daca pana in 2015 nu vom fi in top 10 natiuni? Cine va rambursa contribuabililor efortul financiar de finantare al invatamantului?

Sunt sceptic ca obiectivele din strategie pot fi atinse. De fapt, cred ca nici macar un singur obiectiv din strategie, daca va fi atins, nu va fi atins la termenul descris in strategie. Iar pactul cu sindicatele este inselator. Sindicatele si cei care au demonstrat acum cateva zile doreau cresterea salariilor si atat.

Nu i-am vazut sa-i intereseze autonomia scolara (de ex. faptul ca fiecare scoala va avea un consiliu de administratie, va avea buget propriu iar decizia de angajare sau de incetare a contractului de profesor va apartine directiunii fiecarei scoli). Nu i-am vazut sa demonstreze pentru ca scolile sa devina centre de educatie permanenta (de exemplu, prin oferirea de cursuri pentru parinti sau de pregatire profesionala).

Partenerii acestui pact sunt doi: societatea care plateste taxe si profesorii. Va fi usor de alocat din condei 7% din PIB pentru educatie, dar va fi infinit mai greu sa controlezi profesorii ca vor respecta intocmai pactul pentru educatie.

Spuneam la inceput ca este posibil ca cei 7% sa fie alocati educatiei, insa sumele suplimentare trebuiesc economisite din alte parti ale bugetului. Iar pentru asta este nevoie de buna guvernare si de cheltuirea onesta a banului public.

Insa nu avem niciun motiv, ca platitori de impozite, sa credem autoritatile romane in stare de buna guvernare, de exemplu nu mai departe de saptamana trecuta am avut de-a face cu o numire politica la Curtea de Conturi, si nu orice fel de numire, ci chiar un personaj deloc recomandabil pentru aceasta functie: Nicolae Vacaroiu.