Emilia Șercan, replică pentru Iohannis: Captura de ecran scursă din Poliția Română a ajuns anterior la 7 șefi din instituție
Întrebat marți seară, în timpul conferinței de presă de la Cotroceni, despre kompromatul Emiliei Șercan și mușamalizarea acestuia, președintele Iohannis a răspuns cinic: „Câteodată durează luni sau ani, trebuie să avem răbdare ca autoritățile să-și facă treaba și dacă cineva a greșit să plătească”.
„Îi transmit public președintelui, dacă nu știe deja, că acea captură de ecran scursă din Poliția Română pe site-ul unui infractor condamnat definitiv a ajuns anterior la 7 șefi din Poliția Română. La 7 mahări mari, cu funcții și grade! Am făcut până acum două cereri la procurorul de caz prin care am solicitat să fie obținute de la operatorii de telecomunicații datele mobile ale celor 7 mahări, însă procurorul de caz mi le-a refuzat”, a scris Șercan pe Facebook.
Jurnalista atrage atenția că probele mai pot fi obținute doar în următoarele câteva săptămâni pentru că imediat expiră termenul de șase luni cât pot fi legal conservate și postează justificarea procurorului prin care i-a respins cererile:
„Măsura NU este proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor menționate mai sus, întrucât prin obținerea unor astfel de informații s-ar aduce atingere vieții profesionale a făptuitorilor, în condițiile în care aceștia dețin sau au deținut funcții înalte în ierarhia Poliției Române”.
Șercan face o paralelă între această motivare și cea a judecătoarei Ionela Tudor, cea care a suspendat înregistrarea sesizărilor de plagiat depuse pe numele premierului Nicolae Ciucă, care a scris în motivare că „România are nevoie de stabilitate”, iar chestiunea plagiatului premierului „ar putea servi intereselor adversarilor politici ai acestuia”.