Sari direct la conținut

Emisiunea de titluri de stat pentru populație-suprasubscrisă de peste șapte ori. 20.185 de investitori au cumpărat titluri

HotNews.ro
Anca Dragu, fost ministru al Finantelor, Foto: Hotnews
Anca Dragu, fost ministru al Finantelor, Foto: Hotnews

Emisiunea de titluri de stat pentru populatie a fost suprasubscrisa de peste sapte ori, MFP reusind sa atraga mai mult de 735 de milioane de lei, in conditiile in care valoarea initiala a emisiunii a fost de 100 de milioane de lei, a anuntat vineri ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, citata de Agerpres. In ceea ce priveste numarul de investitori, acesta a fost de 20.185, de 16 ori mai multi fata de anul trecut. „Din totalul subscrierilor, 141 au fost de un titlu, iar 3.098 au cumparat numarul maxim admis de 1.000 de titluri”, a explicat ministrul Finantelor.

Profilul investitorului, realizat pe baza subscrierilor prin cele patru banci intermediare, arata ca 62,5% dintre investitori au varste cuprinse intre 50 si 70 de ani si tot aproximativ 60% au subscris intre 100 si 1.000 de titluri.

Potrivit ministrului Finantelor, numarul tinerilor intre 18 si 30 de ani care au investit in titluri a fost de 557, insa si 23 de persoane de peste 90 de ani au cumparat astfel de instrumente.

Dupa ocupatie, Anca Dragu a remarcat faptul ca printre investitori se afla 165 de elevi si studenti, 13.794 de persoane active si 8.328 de pensionari.

Majoritatea investitorilor provine din mediul urban, aproape 20.000 de subscrieri, insa si ponderea celor din mediul rural creste, potrivit ministrului Finantelor, ponderea acestora in emisiunea din acest an fiind de 13%.

Ca distributie geografica, 70% dintre investitori sunt din afara Bucurestiului, fata de 53,4% cati au fost in 2015, a remarcat Anca Dragu.

Totusi, si anul acesta, Bucurestiul conduce in topul subscrierilor, atat ca numar, cu 6.060 de subscrieri, cat si ca suma, cu 231,3 milioane de lei. Acesta este urmat de Prahova, cu 1.036 de investitori, cu o valoare de 32,3 milioane de lei, si Cluj, cu 995 de subscrieri in suma de 29 de milioane de lei.

Ministerul Finantelor Publice a emis titluri de stat pentru populatie in iunie 2015, pentru prima data dupa 10 ani de absenta pe aceasta piata. Valoarea emisiunii de anul trecut a fost tot de 100 de milioane de lei, insa valoarea nominala a fost de 1.000 de lei, considerata ulterior prea ridicata. In plus, dobanda a fost stabilita tot la 2,15%, insa in urma unui mecanism care pentru multi cetateni a parut a fi complicat. Drept urmare, emisiunea a fost subscrisa doar in proportie de 65%, iar autoritatile au decis sa modifice caracteristicile noii emisiuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro