Emiterea de euro-obligatiuni ar putea atenua criza datoriilor suverane, considera Comisia Europeana
Lansarea de euro-obligatiuni ar putea „rapid sa atenueze criza datoriilor suverane”, „intarind rezistenta” Zonei Euro la viitoarele crize, considera Comisia Europeana, intr-un document care va fi publicat saptamana viitoare si a carei copie a fost obtinuta de AFP.
In aceasta „Carte verde” citata sambata de La Stampa, executivul european studiaza fezabilitatea a trei optiuni, dintre care una – cea mai putin ambitioasa – nu ar necesita modificarea tratatelor europene si „ar putea fi aplicata rapid”.
Euro-obligatiunile „nu ar trebui sa conduca la o reducere a disciplinei bugetare”, pentru a evita ca „tarile-greieri” sa se finanteze pe spatele „furnicilor”, statele cele mai solide din punct de vedere bugetar.
Prima optiune este cea mai radicala, dar si cea mai eficienta, potrivit textului citat: euro-obligatiunile vor inlocui obligatiunile emise in prezent de statele membre ale Zonei Euro si vor beneficia de garantii comune.
O a doua optiune ar fi crearea de euro-obligatiuni cu garantii comune, dar care sa nu acopere decat o parte din nevoile de refinantare ale statelor din Zona Euro, acestea continuand sa emita propriile obligatiuni nationale.
Mai putin ambitioasa, ea ar lasa „statele puternic indatorate vulnerabile” la o eventuala incetare de plati, previne Comisia.
In aceste doua cazuri, garantia comuna ar necesita o schimbare a Tratatului de la Lisabona, unde articolul 125 stipuleaza ca statele trebuie sa isi asume singure angajamentele financiare.
A treia optiune consta in crearea de euro-obligatiuni care, si aici, nu se vor substitui decat partial obligatiunilor nationale, si pentru care fiecare stat va aduce de aceasta data garantii la inaltimea cotei respective din bondurile emise.
Statele pentru care se solicita in prezent dobanzi mari la imprumuturi vor beneficia mult mai putin in cazul acestui scenariu, in comparatie cu statele care au ratinguri bune, admite Comisia.
In schimb, nu ar necesita o schimbare a tratatelor europene si aplicarea sa rapida „ar putea, contrar altor abordari, sa ajute in fata crizei actuale”, potrivit documentului citat.