Sari direct la conținut

Enel anunță că va instala în țară 2.500 de puncte de încărcare pentru mașini electrice, ca parte a unui plan de investiții de peste 15 milioane euro

HotNews.ro
Punct de reincarcare Enel, Foto: Enel
Punct de reincarcare Enel, Foto: Enel

Enel X România, companie membră a Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, a fost prezentată oficial astăzi și a lansat un plan extins de încurajare a mobilității electrice. Planul vizează instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la 20 de milioane de euro. Este prevăzută instalarea de stații cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) și peste 150 kW (Ultrafast).

Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în București, Timișoara și Constanța. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor, precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote. Circa 300 de puncte de încărcare urmează să fie instalate în 2019.

Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la dispoziție a locurilor de parcare.

Compania furnizează un serviciu de același tip și municipalităților care sunt interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România va sprijini autoritățile locale să identifice cele mai bune soluții, iar apoi va instala infrastructura de încărcare și va asigura mentenanța acesteia fără costuri pentru primării, pe locurile de parcare aflate pe domeniul public.

Produsele lansate de Enel

  • JuicePole: stație de încărcare ce va fi instalată în orașe, facilitând experiența de încărcare cu ajutorul noului ecran și integrării cu aplicația Enel X Recharge. Aceasta poate asigura încărcarea simultană a două vehicule, prin curent alternativ, și este echipată cu cele mai noi tehnologii de conectivitate. Juice Pole poate fi activat cu ajutorul Enel X Recharge App, care permite utilizatorilor să identifice o stație din apropiere, să rezerve un punct de încărcare, precum și să monitorizeze încărcarea bateriei în timp real, prin intermediul telefonului mobil.
  • JuiceBox: noua stație tip box care poate fi instalată la locuințe individuale, fiind disponibilă și în versiune comercială pentru încărcarea flotelor de vehicule.
  • JuiceLamp: soluția creată de Enel X care integrează infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare. Aceasta este o ”lampă LED inteligentă” care, pe lângă asigurarea unei eficiențe ridicate și a controlului de la distanță, oferă posibilitatea de a încărca două vehicule în același timp. JuiceLamp poate fi de asemenea configurată pentru supraveghere video, monitorizarea calității aerului, conectivitate prin fibră optică sau Wi-Fi urban.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro