Sari direct la conținut

ERA Shopping Park Iasi, inaugurat

HotNews.ro

Prima etapa a proiectului ERA Shopping Park Iasi este finalizata, astazi avand loc deschiderea oficiala a Hypermarketului Carrefour. De maiine incep lucrarile pentru cea de-a doua faza de constructie, care include Era Mall, se arata intr-un comunicat al Omilos Group.

Ermes Holding, companie parte din Omilos Group, a incheiat prima faza in dezvoltarea ERA Shopping Park Iasi. „Chiar din 25 septembrie, ne vom sufleca din nou manecile si ne vom apuca de treaba: incepem lucrarile pentru fundatiile ERA Mall. Aceasta etapa noua in dezvoltarea proiectului ERA Shopping Park va genera peste 500 de locuri de munca noi”, a declarat Nicolae Danciu, director general Omilos Group.

Hypermarketul Carrefour din ERA Shopping Park Iasi are o suprafata de vanzare de 8.900 mp si va oferi 55.000 de articole. Investitia a fost de aproximativ 20 de milioane de euro.

Conceptul arhitectural al ERA Mall, creat de studiourile Chapman Taylor si Atelier 3, este menit sa-l transforme intr-un punct de atractie, definind un spatiu extrovertit, deschis si activ, destinat petrecerii timpului liber si socializarii si beneficiind de o arhitectura moderna, cu un caracter contemporan marcant, arata comunicatul Omilos Group.

Omilos Group, companie specializata in achizitie de terenuri, planificare, investitii si management de proiect, cu birouri in Romania si Marea Britanie, asigura managementul Ermes Holding (pentru dezvoltarea Era Shopping Park Iasi) si Omilos Oradea (pentru dezvoltarea Era Shopping Park Oradea). Omilos Group planuieste pentru urmatorii 2 ani investitii de peste 300 de milioane de euro in proiecte imobiliare aflate in orasele mari din Romania, cu o populatie de peste 150.000 locuitori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro