Erste ataca pozitia de lider pe piata fondurilor mutuale
Erste intentioneaza sa ajunga la o oferta de 30 de fonduri, dintre ¬care zece administrate de BCR Asset Management, ceea ce va propulsa grupul austriac in topul pietei fondurilor mutuale din Romania.
Primele sase fonduri mutuale lansate de Erste Sparinvest in Romania au plasamente pe pietele de actiuni globale, pe pietele emergente din lume si din Europa,
ca si pe principalele piete ale lumii de instrumente cu venit fix, potrivit lui Guenther Mandl, senior manager pentru Europa Centrala si de Est la Erste Sparinvest, compania de fonduri de investitii a Erste Bank.
„In a doua etapa, vom inregis¬tra noi fonduri cu alte tipuri de plasament si vom ajunge la o oferta de opt-zece fonduri locale administrate de BCR Asset Management si 20 de fonduri ale Erste Sparinvest“, a declarat, pentru Business Standard, Guenther Mandl. Oficialul austriac nu a dat mai multe detalii.
La ora actuala, piata Fondurilor Mutuale este dominata de BT Asset Management, Raiffeisen Asset Management, SG Asset Management.
Peste 60% din activele de peste 250 milioane de euro ale fondurilor din Romania sunt administrate de companiile care fac parte din principalele cinci grupuri bancare.
BCR ?Asset Management se afla pe pozitia a cincea, cu active de peste 30 milioane de ?euro, prin cele trei fonduri administrate, BCR Clasic (de obligatiuni), BCR Dinamic (plasamente diversificate) si BCR Expert (de actiuni).
Erste incearca, astfel, sa acopere decalajul fata de principalele grupuri competitoare ale sale din Romania, dupa ce Raiffeisen Capital Management (RCM) si-a lansat, marti, oferta titlurilor a 11 fonduri mutuale cu acoperire internationala.
Societe Generale Asset Management a lansat in primavara, in Romania, distributia titlurilor SGAM Fund, inregistrat in Luxemburg, un fond multicompartimentat in 11 subfonduri de investitii, dintre care opt sunt de actiuni.
Un articol de Adrian Ionescu