Eșec uriaș: Proiectul privind reactoarele modulare mici a fost anulat în SUA / NuScale are probleme de credibilitate / Poziția Ministerului Energiei: România își menține încrederea în tehnologiile SMR
Proiectul inovator al NuScale privind construirea reactorelor modulare mici (SMR) a fost anulat în SUA, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor, informează Bloomberg. Reactoarele urmau să fie construite în Utah, însă NuScale și Utah Associated Municipal Power Systems au convenit să anuleze proiectul. Acțiunile NuScale din Portland, Oregon, au scăzut cu peste 27% după acest anunț. Semne privind un posibil eșec au apărut încă de acum două săptămâni, când compania amerciană NuScale a fost acuzată că a încheiat un contract fals, și HotNews.ro a scris pe larg despre ele.
- De remarcat că în ziua în care pica NuScale în SUA, Iohannis anunța alt proiect privind reactoare mici, dar cu companii europene.
- Ministerul Energiei a transmis un comunicat de presă prin care susține că „România își menține încrederea în tehnologiile SMR”.
Compania americană NuScale are mari probleme de credibilitate, fiind acuzată de fraude și practici comerciale ilegale, investitorii fiind sfătuiți de către firmele de avocatură să acționeze împotriva sa. De altfel, firma de avocatură Pomerantz a pornit o investigație, în numele investitorilor NuScale, asupra unor posibile fraude cu valori mobiliare și alte practici comerciale ilegale.
Acuzații grave aduse companiei americane
În urmă cu două săptămâni, companiei americane i-au fost aduse o serie de acuzații grave de către Iceberg Research, o companie de analiză financiară. Reamintim că NuScale este compania care ar urma să furnizeze tehnologia reactoarelor mici modulare (SMR) de la Doicești, acesta fiind un proiect inovator.
O analiză a Iceberg Research arată că NuScale Power ar fi încheiat un contract controversat, estimat la circa 37 miliarde dolari, cu un „client fals”, Standard Power, pentru dezvoltarea unor capacități de producere a energiei de 1.848 MW.
Pe scurt, Iceberg Research pune la îndoială posibilitatea de finanțare a unei centrale de aproape 2.000 MW și capacitatea NuScale de a onora un contract de o asemenea anvergură. Analiza Iceberg mai arată că NuScale riscă să rămână fără bani, în condițiile în care în ultimele 12 luni ar fi înregistrat o reducere a fluxului de numerar de 169 milioane dolari.
Iceberg arăta că NuScale are probleme și cu Carbon Free Power Project (“CFPP”) pentru Utah Associated Municipal Power Systems (“UAMPS”), în condițiile în care se apropiau anumite termene limită, iar lucrurile nu s-au mișcat. Până în ianuarie 2024 trebuiau să crească angajamentele de contractare a energiei la 80% din capacitate (însemnând 370 MW din totalul de 462 MW) de la 26% (120 MW) în prezent, în caz contrar existând riscul rezilierii.
Actualii participanții la proiect au fost de acord cu acest calendar și în cazul rezilierii le vor fi rambursate sumele investite. Finalizarea CFPP rămâne o perspectivă incertă, cu depășiri constante ale costurilor, mai arăta Iceberg, în urmă cu două săptămâni.
Potrivit acestuia, pe 13 octombrie 2023, fostul director financiar Chris Colbert a vândut ultima parte din pachetul deținut la NuScale.
NuScale va plăti o taxă de reziliere de 49,8 milioane dolari
Anunțul privind anularea proiectului din Utah a fost făcut inclusiv printr-un comunicat de presă, de către compania americană. Potrivit acestuia, anularea a fost făcută de comun acord, deoarece nu au suficiente angajamente de contractare, care ar fi trebuit să ajungă la 80%, nu sub 30% câte s-au înregistrat până acum.
NuScale a fost de acord să plătească UAMPS o taxă de reziliere de 49,8 milioane dolari.
NuScale susține că va continua proiectele cu ceilalți parteneri, printre care și România, chiar dacă a eșuat în SUA
Compania NuScale consideră că este „un succes extraordinar” stadiul în care a ajuns cu tehnologia privind reactoarele modulare mici și că va continua să o implementeze împreună cu viitorii clineți. Reamintim că printre clienții NuScale se află și România, prin compania de stat Nuclearelectrica, cu proiectul de la Doicești privind construirea unor capacități instalate de 462 MWe (6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MWe per modul).
„Prin munca noastră alături de Utah Associated Municipal Power Systems și prin parteneriatul nostru cu Departamentul de Energie al SUA, am avansat cu proiectul NuScale Power Modules până la punctul în care companiile din energie, Guvernele și industria se pot baza pe o tehnologie dovedită, aprobată și care se află în producție activă. În ultimii zece ani, tehnologia NuScale a avansat până la stadiul de implementare comercială. Atingerea acestei ținte este un succes extraordinar pe care îl vom continua alături de viitorii clienți”, a declarat președintele și directorul executiv al NuScale. John Hopkins.
Acesta susține că „NuScale va continua cu „ceilalți clienți interni și internaționali să aducă pe piață tehnologia SMR americană”.
Ministerul Energiei crede în „implementarea cu succes în România a tehnolgiilor SMR”
„România își menține încrederea în tehnologiile SMR, care sunt complementare tehnologiilor reactoarelor la scară largă în ceea ce privește modularitatea și flexibilitatea. Credem cu tărie că implementarea cu succes în România, până în următorul deceniu, a tehnologiilor SMR este importantă pentru securitatea energetică și pentru atingerea obiectivelor noastre climatice prin înlocuirea treptată a centralelor bazate pe cărbune cu SMR”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei, transmis joi dimineață.
Potrivit acestuia, proiectul SMR derulat în România poate poziționa România ca lider al statelelor care susțin SMR. În plus, proiectele bazate pe tehnologia SMR sunt aliniate cu perspectiva UE, care recunoaște contribuția SMR la îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare și securitate energetică, spune Ministerul Energiei. România are toate premisele pentru a dezvolta proiecte bazate pe tehnologia SMR, a adăugat Ministerul Energiei.
În ziua în care pica NuScale în SUA, Iohannis anunța alt proiect privind reactoare mici, dar cu companii europene
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că a încheiat în Belgia un Memorandum de înțelegere privind tehnologia reactoarelor nucleare cu neutroni rapizi răciți cu plumb topit (LFR). Acesta s-ar adăuga proiectului privind mini-reactoarele modulare (SMR) care ar urma să fie construite la Doicești – o tehnologie inovativă a americanilor de la NuScale. Este de remarcat faptul că din noul proiect lipsește Nuclearelectrica, însă este prezentă altă entitate românească.
Memorandumul de Înțelegere pentru dezvoltarea reactorilor mici si modulari rapizi, răciți cu plumb (SMR-LFR), a fost încheiat între următoarele entități active în domeniul energiei nucleare:
- RATEN (Regia Autonomă de Tehnologii pentru Energia Nucleară – din Mioveni, Argeș);
- ANSALDO NUCLEARE S.P.A. (din Genova, Italia);
- ENEA (Agenția Națională Italiană pentru Tehnologii Noi, Energie și Dezvoltare Economică Durabilă) – parteneri în cadrul consorțiului FALCON;
- SCK CEN (Centrul de Studii privind Energia Nucleară – din Mol, Belgia);
- WESTINGHOUSE ELECTRIC COMPANY LLC (din statul Delaware, SUA);
- alți doi jucători cu experiență în tehnologia reactorilor rapizi răciți cu plumb (tehnologia LFR / (Lead-cooled Fast Reactor).
Pentru mai multe amănunte, citește