Este Romania un stat politienesc ? ( de Alexandru Lazescu )

In ultima vreme sintagma stat politienesc a inceput sa fie tot mai des folosita in spatiul public.

Unii jurnalisti si politicieni isi exprima astfel ingrijorarea fata ceea ce ei considera a fi comanda politica din spatele anchetelor penale declansate impotriva unor figuri marcante, in frunte cu Adrian Nastase si Dinu Patriciu, dar si, intr-un plan mai general, amestecul prea mare al serviciilor secrete in politica si in economie.

Echilibrul delicat intre nevoia de protectia a spatiului privat si interesul legitim al statului de a lupta impotriva actiunilor criminale grave sau a activitatilor teroriste stirneste pasiuni si provoaca controverse majore peste tot pe glob.

Cu atit mai mult sint astfel de temeri amplificate in situatia unei tari ca Romania in care vechea Securitate a cotrobait brutal timp de zeci de ani prin toate ungherele vietii noastre personale sub stindardul de neatins al intereselor statului.

Toata aceasta dezbatere are insa o conotatie politica aparte care il are in centru chiar pe presedintele tarii. Traian Basescu este acuzat tot mai direct si mai apasat, si nu doar de adversarii sai politici din opozitie, ca ar urmari instaurarea unui regim de mina forte cu sprijinul serviciilor secrete pe care si le-ar fi subordonat.

Una dintre metode: manevrarea procuraturii pentru compromiterea adversarilor politici. Dinu Patriciu l-a si acuzat direct zilele trecute ca este in spatele anchetei declansate de procuratura. Unii comentatori fac trimitere directa la Vladimir Putin. Altii, precum Adrian Severin, nu ezita sa-l compare chiar cu Alexandr Lukasenko, presedintele Belarusului, oaia neagra a Europei in acest moment.

Mesajul, destul de transparent de altfel, este acela ca in Romania pluteste pericolul iminent al instaurarii unui regim autocratic prezidential, adica democratia autohtona e in mare primejdie. Se fac chiar paralele intre Dinu Patricu si Mihail Hodorkovski, fostul magnat rus al petrolului care a fost terminat financiar si trimis in inchisoare datorita faptului ca l-a sfidat pe seful Kremlinului.

Astfel de apropieri sint intotdeauna tentante. Dar cit sint ele si de legitime ? Sa le luam pe rind. In Rusia consolidarea puterii lui Vladimir Putin s-a facut prin citeva mecanisme distincte. In primul rind au fost distrusi toti oligarhii incomozi creati de administratia Boris Eltin, de la Gusinski si Boris Berezovski, care controlau si structuri media influente, pina la Mihail Hodorkovski.

In acest fel liderul de la Kremlin a anihilat centre de putere potential periculoase si a transmis un mesaj foarte clar tuturor oamenilor de afaceri rusi importanti.

In al doilea rind, presedintele rus si-a asigurat controlul tuturor canalelor mass media importante trasind destul de clar limitele pina la care poate opera libertatea presei. In al treilea rind seful statului a plasat in punctele cheie din administratia de stat oameni proveniti din serviciile secrete, asa numitii „siloviki”.

In al patrulea rind, printr-o serie de miscari fortate, intre care cea mai spectaculoasa a fost dezmembrarea si renationalizarea gigantului petrolier „Yukos”, detinut de Hodorkovski, Kremlinul si-a asigurat controlul direct asupra unei parti importante din economie.

De altfel gigantul „Gazprom” a devenit unul dintre cei mai importanti vectori geostrategici de influnta a Rusiei in plan international.

Cit de valabile sint toate aceste lucruri in cazul lui Traian Basescu ? In prea mica masura si asta chiar si daca facem abstractie de contextul general profund diferit in cazul unei tari care ca membru in NATO si probabil in curind in Uniunea Europeana are o marja de joc extrem de ingusta din acest punct de vedere.

In primul rind pentru ca atributiile presedintelui roman sint altele ca in Rusia unde acesta e si seful executivului. Apoi, cu tot deficitul sever de credibilitate al principalelor partide politice, pentru care sint de altfel chiar ele responsabile, situatia de la noi nu se poate compara cu cea din Rusia unde Duma are un rol mai degraba decorativ.

In plan economic contextul este de asemenea radical diferit: datorita privatizarilor statul roman a pierdut controlul asupra majoritatii pirghiilor de influenta in domenii cheie precum cel energetic si cel bancar. Cit despre peisajul media acesta este departe de a fi unul preponderent prietenos pentru presedinte, trustul apartinind lui Dan Voiculescu fiindu-i chiar ostil pe fata.

E adevarat pe de alta parte ca Traian Basescu nu a schimbat sefii principalelor doua servicii secrete si in general a pastrat o relatie buna cu acestea. E tot mai limpede ca e vorba de o decizie tactica a presedintelui care incearca sa-si intareasca pozitia printr-o astfel de alianta in confruntarea sa deschisa cu grupuri de influenta redutabile din spatiul politic si economic romanesc.

In plus, probabil ca actualul sef al statului este realmente simpatizat, datorita stilului sau direct si autoritar, de multi oameni din structura serviciilor secrete, ceea ce ii confera un tip privilegiat de autoritate informala dincolo de cea normala asociata statutului sau oficial. Un avantaj deloc neglijabil dar care nici nu trebuie totusi supralicitat.

Un astfel de sprijin functioneaza doar atita vreme cit presedintele se bucura si de un masiv suport electoral.

De fapt ingrijorarile exprimate mai sus pot fi sintetizate sub foma unor intrebari cu raspunsuri previzibile: constituie Traian Basescu un pericol mai mare pentru sanatatea democratiei autohtone decit tesatura de interese consolidata la virful puterii in ultimii ani ? Decit baronii locali care transformasera unele orase importante din tara in teritorii exclusive in care functiona doar liberul

arbitru, in care nici o afacere nu misca fara OK-ul lor ? Indiferent de maniera in care vedem lucrurile ultimele evolutii au un merit incontestabil: pentru prima data in perioada post comunista s-a renuntat la legea nescrisa care in mod tacit asigura protectie automata pe baza de reciprocitate principalilor lideri politici in cazul alternantelor la guvernare. Cu doua precizari importante.

Prima: ceea ce se intimpla acum ar fi greu de imaginat in afara presiunilor explicite venite de la Bruxelles. De aceea momentul raportului Comsiei Europene din mai va fi unul de cumpana din acest punct de vedere pentru ca atunci vom putea masura cu adevarat nivelul angajamentului intern pentru continuareas procesului.

Pe de alta parte, nu putem si nici nu trebuie sa facem abstractie de ramasitele de comportament de stat politienesc din societatea romaneasca chiar si atunci cind acestea se ascund sub stindardul generos al luptei anti-coruptie.