Sari direct la conținut

Ești urmărit / monitorizat? Apple și Google vor să îți arate asta

HotNews.ro
Google, Foto: Andreistanescu | Dreamstime.com
Google, Foto: Andreistanescu | Dreamstime.com

Apple și Google au propus marți un nou standard tehnic pentru a avertiza persoanele care sunt urmărite prin intermediul unor mici dispozitive vândute inițial pentru urmărirea cheilor, a bagajelor și a altor obiecte personale, potrivit AFP.

AirTags de la Apple, gadgeturi de mărimea unei monede echipate cu tehnologie Bluetooth, sunt populare printre călători, dar au fost implicate și în cazuri de hărțuire.

Conectate la o aplicație mobilă, acestea urmăresc în timp real poziția geografică a bunurilor de care sunt atașate, dar și a persoanelor care le transportă, uneori fără ca acestea să știe.

iPhone-urile își alertează deja utilizatorii în cazul în care detectează în apropiere un AirTag (sau căștile fără fir ale Apple) care nu le aparțin, în timp ce se află în mișcare.

Propunerea celor doi giganți din domeniul tehnologiei are ca scop armonizarea specificațiilor tehnice ale balizelor Bluetooth ale altor companii pentru a alerta persoanele indiferent de sistemul de operare al smartphone-ului lor (iOS pentru Apple și Android pentru Google).

Samsung, Tile și alți producători de gadgeturi similare „și-au manifestat sprijinul” pentru acest standard industrial, potrivit declarației comune a Apple și Google.

„Dispozitivele Bluetooth au beneficii practice imense pentru utilizatori, dar pot fi, de asemenea, potențial folosite pentru a urmări oamenii fără știrea lor. O problemă pe care întreaga industrie trebuie să o rezolve”, a declarat Dave Burke, vicepreședinte al departamentului de inginerie pentru Android.

În SUA, mai multe femei au intentat anul trecut un proces împotriva Apple după ce au fost urmărite prin intermediul unui AirTag și hărțuite.

În iunie 2022, un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost ucis de iubita sa, care îl suspecta de infidelitate și îi urmărea locația prin intermediul unui AirTag, în statul Indiana, potrivit unor documente judiciare.

Iar în februarie, Robert Reeves, un purtător de cuvânt al poliției din Irving, Texas, a declarat pentru AFP că departamentul de poliție al orașului s-a ocupat deja de mai multe cazuri legate de celebrul accesoriu Apple în care victima și urmăritorul său se cunoșteau. (foto: Andreistanescu | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro