Sari direct la conținut

Estimare Die Welt: in sapte ani, ziarele online vor castiga din publicitate la fel ca ziarele tiparite

HotNews.ro, EurActiv.ro

Presa tipărită nu va dispărea din cauza Internetului, ci se va dezvolta şi va trece prin transformări radicale de formă şi conţinut. Concluzia pare deja un truism. Insa cum pot fi integrate cele doua medii – printul si online-ul, pentru un model de succes? Importante grupuri de presa din Europa s-au reunit la Viena pentru a studia posibile raspunsuri.

La European Newspaper Congress, de la Viena, din acest an (21 – 22 aprilie), discutiile despre integrarea on-line cu off-line au ocupat un loc important.

Modelul Die Welt: online-ul e pe primul loc

Christoph Keese, redactor-sef al cotidianului german Die Welt (www.welt.de) a făcut apologia Internetului. Studiul de caz pe acest ziar este edificator pentru modul în care o publicaţie a reuşit să se dezvolte simultan şi unitar în mediul online şi offline.

După ce a prezentat unele studii realizate de Gartner şi Eurostat pe tema publicităţii online, Keese a prezis că, în jurul lui 2015, publicaţiile pe Internet vor avea profit din publicitate în aceeaşi măsură în care au ziarele tipărite astăzi. „Ziarele tipărite nu mor, ci prosperă”, a tras concluzia Keese.

În urma unei restructurări produse în 2007, Die Welt a unit redacţia pentru ediţia tipărită cu cea pentru ediţia online. Fuziunea s-a produs şi la nivelul infrastructurii, pentru că acum ziarul are un singur sediu pentru redacţiile celor două versiuni ale publicaţiei.

Jurnaliştii au birouri comune, iar şefii de departamente, editorii şi redactorii-şefi lucrează în mijlocul reporterilor. Comunicarea este permanentă şi se face în primul rând prin discutii faţă în faţă. Editorii pastreaza legatura cu jurnaliştii de pe teren şi deciziile de publicare le poate lua oricare dintre editori, indiferent dacă se ocupă de varianta tipărită sau de cea online.

Continutul ziarului este „aruncat” mai intai pe site

Conţinutul ziarului Die Welt este „aruncat” mai întâi pe site în jurul orei 17.00 (în funcţie de programul de lucru din Germania), iar ediţia pe hârtie se închide cam la ora 21.30. Keese a ţinut să precizeze că nu se pune problema unei „canibalizări” a ediţiei printate, deoarece publicurile celor două versiuni sunt aproape complet diferite.

Abonaţii nu au protestat în vreun fel faţă de disponibilitatea timpurie a conţinutului pe site, iar Die Welt a înregistrat profit dublu după această restructurare.

„Au fost jurnalişti la noi care au manifestat rezistenţă la unirea celor două redacţii, dar i-am motivat îndemnându-i mai ales pe cei mai în vârstă să scrie pentru site. Au văzut că articolele lor sunt citite şi că ei sunt citaţi în presă, aşa că au căpătat treptat încredere în această relansare”, a spus Christoph Keese.

Varianta online a ridicat noi provocări, principala fiind optimizarea conţinutului în aşa fel încât textele să fie mai bine captate de Google. Keese a precizat că în jur de 50% dintre vizitatori vin din Google, restul vizitând site-ul direct. „Google News ne face reclamă gratis printre celelalte titluri de limbă germană, preluându-ne articolele”, a spus Keese.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro