Curs tactic de drone pentru elevii de liceu, într-o țară membră NATO. Strategia din spatele deciziei
Estonia a introdus un nou curs în programa de liceu, despre apărarea tactică cu drone, menit să le ofere elevilor din clasa a X-a competențe de bază în domeniul sistemelor fără pilot.
Programul pilot de 35 de ore, dezvoltat de Agenția pentru Resurse de Apărare în colaborare cu Academia de Aviație din Estonia, include 25 de ore de instruire în sala de clasă și 10 ore de instruire practică, culminând cu obținerea unei certificări de operator de drone din categoria cu risc redus, scrie The Defense Post.
În cadrul cursului, elevii încep familiarizarea cu pilotarea dronelor prin intermediul simulatoarelor, pentru ca apoi să treacă la exerciții de zbor real, ceea ce le va permite să interacționeze cu tehnologia dronelor în mod sigur și metodic.
Programul, demarat în toamna anului trecut, este predat în zece licee și autoritățile preconizează că îl vor extinde pe măsură ce se vor înscrie mai mulți elevi.
„Cursul le oferă elevilor atât cunoștințe fundamentale, cât și experiență practică de zbor”, a explicat Koit Kaskel, rectorul Academiei de Aviație din Estonia.
„Cei care îl vor finaliza cu succes vor fi bine pregătiți pentru a continua cu studii mai avansate sau pentru a se orienta către aplicații practice în inginerie, aviație sau în tehnologia de apărare”, a mai spus rectorul.
Cursul despre drone, care este opțional, completează programa obligatorie de apărare națională a Estoniei, stat baltic membru al NATO, care include deja lecții privind siguranța armelor, deplasarea pe teren și intervenția medicală de bază.
Strategia atragerii talentelor
Programul pilot este susținut de Clusterul „Defence Estonia”, cunoscut și sub denumirea de Asociația Industriei de Apărare și Aerospațiale, care funcționează ca un nod central de legătură între companiile din domeniul apărării, instituțiile de cercetare și agențiile guvernamentale din Tallinn.
Clusterul sprijină inițiativele care vizează dezvoltarea competențelor tehnice, încurajarea inovării și promovarea sistemelor fără pilot, reflectând strategia mai amplă a Estoniei de a integra tehnologia, reziliența națională și interoperabilitatea globală.
Printre membrii locali ai clusterului „Defence Estonia” se numără companii precum Milrem Robotics și Threod.
„Dezvoltarea unei fluențe timpurii în domeniul sistemelor fără pilot este esențială nu numai pentru securitatea națională, ci și pentru puterea industriei de apărare a Estoniei, care se dezvoltă rapid”, a declarat Rene Ehasalu, manager la „Defence Estonia”.
„Pentru a rămâne competitivi pe scena globală, avem nevoie de talente care să înțeleagă aceste tehnologii încă din prima zi. Acest program contribuie la asigurarea faptului că viitorii ingineri, operatori și dezvoltatori sunt deja pregătiți să susțină următoarea generație de soluții de apărare”, a adăugat Ehasalu.