EU-RO Caravana la Alba Iulia
Caravana a ajuns ieri la Alba Iulia si a fost lansata, in mod oficial in cadrul unei conferinte, in prezenta reprezentantilor Consiliului Tineretului in Romania ai conducerii Ligii Studentilor. “Incercam sa oferim tinerilor informatii despre ce este Parlamentul European, sa ii ajutam sa inteleaga acest concept pentru ca sa putem anula suferintele dezinformarii.
Pe de alta parte, vrem sa mergem cu un mesaj din partea tinerilor catre deputatii europeni. Este important ca ei sa mearga acolo, nu doar cu agenda personala ci si cu agenda tinerilor si cu asteptarile noastre.
Pentru asta am lansat acest proiect si, pina acum, am avut deja o saptamina de caravana”, a declarat Oana Adriana Donca, managerul de Relatii Publice in cadrul Consiliului Tineretului din Romania. “La nivelul municipiului Alba Iulia, vom tine legatura cu toti cei care se implica in campanie.
Acum o sa mergem prin oras cu acea urna in care tinerii sint chemati sa depuna buletinele prin care isi exprima parerea despre Parlamentul European, despre activitatea acestui organism si despre activitatea acestor europarlamentari”, a adaugat Diana Bobeico, reprezentantul Ligii Studentilor din Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Importanta unui vot in cunostinta de cauza
Alaturi de Primaria municipiului Alba Iulia, organizatorii acestei campanii, au drept scop sprijinirea tinerilor pentru a constientiza importanta informarii cit mai complete inainte de exercitarea votului.
Dorin Sava
“Ne bucuram ca Alba Iulia este unul dintre cele 16 orase din Romania selectate pentru acest proiect. Vreau sa va spun ca acest lucru nu este intimplator. Populatia municipiului nostru este tinara, este o populatie care cuprinde aproximativ 8.000 de studenti si tot cam atitia elevi de liceu si scoala generala.
Avem mai multi tineri sub 30 de ani, iar acesta este unul dintre criteriile pentru care municipiul Alba Iulia a fost ales. As vrea sa adaug ca primaria se doreste a fi un factor activ in aceasta comunitate. Avem aici in cadrul administratiei un centru pentru tineri a carui activitate vrem sa o dezvoltam astfel incit sa devina un sprijin real pentru initiativele tinerilor”,
a declarat Dorin Sava, purtatorul de cuvint al Primariei Alba Iulia.
Implicare activa a tinerilor
Cu aceasta ocazie, in municipiul Alba Iulia au loc seminarii si workshop-uri si vor fi amplasate, in cele mai animate zone, urne in care sa fie colectate parerile si intrebarile tinerilor. In acest fel, responsabilii campaniei incearca sa atraga cit mai multi tineri care sa se implice activ in viata comunitatii europene.
“Ma implic pentru ca doresc ca pe viitor tinerii sa devina mult mai constienti de importanta lor in societate. In citiva ani, ei vor ajunge sa decida soarta acestei tari”, a dat semnalul reprezentantul Ligii Studentilor de la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Diana Bobeico.
“Cred ca in Alba vom avea succes si vom stringe multe pareri si idei, pentru ca aici avem o echipa foarte sanatoasa de voluntari care sint pe baricade, daca imi permiteti acest termen”, a incheiat plina de entuziasm Oana Adriana Donca, managerul de Relatii Publice in cadrul Consiliului Tineretului din Romania.