Eugen Teodorovici: "Peste 350 milioane euro, absorbite prin programul ISPA in 2008"
„In anul 2008 sumele absorbite prin programul de finantare ISPA vor fi in valoare de peste 350 milioane euro, urmand ca in 2009 sa accesam aproximativ 500 milioane euro”, a declarat duminica, la Poiana Brasov, secretarul de stat in cadrul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) Eugen Teodorovici – potrivit unui comunicat al institutiei, citat de NewsIn.
Declaratiile au fost facute la finalul celei de-a treia reuniuni a Comitetului de Monitorizare pentru Fondul de Coeziune (proiecte ex-ISPA), organizat in perioada 2-3 octombrie la Poiana Brasov, mai arata sursa citata. In urma dezbaterilor, au fost adoptate mai multe masuri menite sa simplifice procedurile si astfel sa accelereze ritmul in care sunt inaintate Comisiei cererile de plata.
Comitetul de Monitorizare pentru Fondul de Coeziune a analizat stadiul de implementare a celor 65 de masuri ISPA angajate de Romania, din care 41 in sectorul de mediu, 20 in sectorul de transporturi, si patru masuri de asistenta tehnica orizontale. La sfarsitul lunii septembrie a fost finalizat cel de-al doilea proiect finantat prin ISPA, Statia de epurare a apelor uzate industriale si menajere din Satu Mare, in valoare de aproximativ 37 milioane euro. In anului 2008 ar urma sa fie realizate inca cinci proiecte din sectorul de mediu, se mai arata in comunicatul transmis de MEF.
Romania beneficiaza in perioada 2000-2010 de 2,7 miliare euro, din care 75% reprezinta asistenta nerambursabila acordata prin programul de finantare ISPA (Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare).
Urmatoarea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Fondul de Coeziune (proiecte ex-ISPA) va avea loc in luna mai din 2009, mai transmite NewsIn.