Sari direct la conținut

Euro 2020 – Amânarea poate fi șansa României să termine construcția liniei de tren Gara de Nord – Aeroport până la începerea competiției

HotNews.ro
Indicator pentru bilete de tren in aeroport, Foto: Hotnews
Indicator pentru bilete de tren in aeroport, Foto: Hotnews

​Până la Campionatul European de Fotbal probabil chiar va fi gata linia de tren Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă, mai ales că din cauza coronavirusului, Euro 2020 va deveni Euro 2021 și se va ține în iunie anul viitor. Putem spera ca trenurile să circule din vară sau din toamna acestui an, iar până la Euro se va fi definitivat programul complet de circulație și toate stațiile ar trebui să fie gata.

Traseul va avea 19,1 km și trenurile ar trebui să-l parcurgă în 21 minute. Ar fi trebuit să fie gata până în mai 2020, dar termenul era imposibil de respectat din cauza unor litigii care au blocat lucrările pe unul dintre cele trei tronsoane.

S-a lucrat intens pe tronsoanele cuprinse între terminalul Sosiri al Aeroportului Henri Coandă și DN1, respectiv între Telekom Arena și halta Odăile. Nu s-a lucrat pe tronsonul de mijloc care a fost blocat în Justiție de o contestație depusă de reprezentanții hotelului Vienna House și o persoană fizică, proprietara unei case din zonă.

Despre trenul Gară – Aeroport

Încă din 2016 se vorbește despre această legătură feroviară și planurile de atunci prevedeau că lucrările vor începe în 2017. Autorizația de construcție a fost dată după jumătatea lunii august 2019 și lucrările au început în septembrie anul trecut.

Asocierea Arcada – ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH va conecta aeroportul Otopeni la reţeaua feroviară, printr-un contract de 398 milioane lei fără TVA. CFR a semnat în iunie 2019 contractul la sediul Ministerului Transporturilor.

Proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (proiectare şi execuţie)” prevede realizarea unei noi linii de cale ferată în lungime de 2,95 km, din care 1,52 km va fi un viaduct care va supratraversa DN1. Proiectul se va termina într-o stație supraterană peste sensul giratoriu din dreptul parcării de la terminalul sosiri (T1) al aeroportului.

Contractul avea oficial o durată de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie).

Un răspuns al CFR Călători despre litigii, remis către HotNews.ro

Referitor la: Modernizarea liniei CF București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București, Faza I: Racord CF la terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București

CFR SA a demarat acțiunea de negociere privind semnarea unui protocol cu reprezentanții Vienna House, acțiune aflată în curs de desfășurare. Nu se pot furniza alte date decât după negocierea/încheierea unui Acord de Protocol.

CFR SA nu are informații privind încheierea unui Acord de Protocol cu alți proprietari.

Menționăm faptul că cele șase litigii ce vizează proiectul de modernizare a liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Henri Coandă se află în continuare pe rolul instanțelor de judecată.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro