Euro 2024: Anglia vs Slovacia – Nu mai este loc de surprize
Anglia – Slovacia, meci contând pentru optimile de finală ale turneului final al Campionatului European, este programat, duminică, 30 iunie, de la ora 19:00, pe Veltins Arena din Gelsenkirchen, şi va fi transmis în direct de Pro TV.
Euro 2024, cea de-a XVII-a ediţie a Campionatului European de fotbal, are loc în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024, şi aduce la start 24 de echipe (campioana en-titre este Italia).
Anglia, finalistă la ediţia precedentă şi una dintre favoritele la cucerirea trofeului european, şi Slovacia, care se numără printre surprizele plăcute ale acestui turneu final, se întâlnesc în cea de-a treia partidă din optimile de finală de la Euro 2024.
Anglia s-a calificat în fazele eliminatorii ale Campionatului European după ce a terminat pe locul 1 în Grupa C, în care a înregistrat următoarele rezultate: 1-0 cu Serbia (Bellingham 13), 1-1 cu Danemarca (Kane 18 / Hjumland 34) şi 0-0 cu Slovenia.
Reprezentativa celor „trei lei” mai degrabă a dezamăgit, chiar dacă a câştigat grupa fără emoţii (un succes şi două remize, două goluri marcate şi unul primit), iar selecţionerul Gareth Southgate, aflat în funcţie din 2016, fără nici măcar un trofeu cucerit deşi a avut la dispoziție cel mai valoros lot din lume, are o ultimă şansă de a-şi extinde contractul care expiră la finalul anului 2024.
Anglia este pe locul 4 în clasamentul FIFA şi a lipsit doar în 2008 de la ultimele zece turnee finale continentale, cea mai mare performanţă a britanicilor fiind finala pierdută în 2021, cu Italia, scor 1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 2-3 după executarea loviturilor de departajare.
Slovacia a ajuns în optimile de finală de la Euro 2024 după ce a terminat pe locul 3 în Grupa E, în care a bifat următoarele rezultate: 1-0 cu Belgia (Schranz 7), 1-2 cu Ucraina 1-2 (Schranz 17 / Shaparenko 54, Yaremciuk 80) şi 1-1 cu România (Duda 24 / R. Marin 37p).
Reprezentativa antrenată de Francesco Calzona a avut acelaşi număr de puncte, patru, ca toate celelalte echipe din grupă, departajarea fiind făcută de golaveral şi de numărul de goluri marcate!
Slovacia ocupă locul 48 în clasamentul FIFA şi este la a treia participare la un Campionat European ca stat independent, după cele din 2016 (când a ajuns în optimi de finală) şi din 2021 (când a fost eliminată în faza grupelor).
Cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară în preliminariile CM 2018 din Rusia, când Anglia s-a impus de fiecare dată cu Slovacia, 1-0 în deplasare şi 2-1 acasă (s-au întâlnit şi la Euro 2016, când au remizat în faza grupelor, 0-0).
Superbet oferă cota 1,45 pentru pronosticul 1: victorie pentru Anglia în meciul cu Slovacia, în timpul regulamentar de 90 de minute.
Anglia – Slovacia | 1 | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,45 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol