Sari direct la conținut

Euro 2024: Portugalia vs Franţa – Duelul marilor dezamăgiri

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Portugalia – Franţa, meci contând pentru sferturile de finală ale turneului final al Campionatului European, este programat, vineri, 5 iulie, de la ora 22:00, pe Volksparkstadion din Hamburg, şi va fi transmis în direct de Pro TV.

Euro 2024, cea de-a XVII-a ediţie a Campionatului European de fotbal, se desfăşoară în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024, şi a adus la start 24 de echipe (campioana en-titre este Italia).

Portugalia, cu moralul scăzut după două meciuri mai puţin reuşite, şi Franţa, care nu a impresionat nici ea până acum la turneul final, se întâlnesc în cea de-a doua partidă din optimile de finală de la Euro 2024.

Câştigătoarea dintre Portugalia şi Franţa va juca în semifinale cu învingătoarea partidei Spania – Germania (prigramat, vineri, 5 iulie, de la ora 19:00).

Portugalia a ajuns în optimile de finală de la Euro 2024 după ce a câştigat Grupa F, în care a înregistrat următoarele rezultate: 2-1 cu Cehia (Hranac 69a, Conceicao 90+2 / Provod 62), 3-0 cu Turcia (Bernardo Silva 21, Samet Akaydin 29a, Bruno Fernandes 56) şi 0-2 cu Georgia (Kvaratskhelia 2, Mikautadze 57p), iar în optimile de finală a trecut de Slovenia, 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 3-0 după executarea loviturilor de departajare.

Selecţionata condusă de Roberto Martinez vine, practic, după un eşec cu Georgia şi o remiză cu Slovenia (două meciuri fără gol marcat), după ce în primele partide de la Euro 2024 a suferit cu Cehia şi a defilat cu Turcia.

Portugalia, care ocupă locul 6 în clasamentul FIFA, este la al optulea turneu final continental consecutiv din cele nouă la care a participat până acum, iar cea mai mare performanţă este cucerirea titlului în 2016, scor 1-0 după prelungiri în finală cu Franţa (a mai pierdut o dată în ultimul act, în 2004, 0-1 cu Grecia).

Franţa s-a calificat în această fază de la Campionatul European după ce a terminat pe locul 2 în Grupa D, în care a înregistrat următoarele rezultate: 1-0 cu Austria (Wober 38a), 0-0 cu Olanda şi 1-1 cu Polonia (Mbappe 56p / Lewandowski 76p), pentru ca, în optimile de finală, să o elimine pe Belgia, scor 1-0 (Vertonghen 85a).

Reprezentativa „cocoşului galic”, cu Didier Deschamps în postura de selecţioner, este neînvinsă în ultimele şapte partide disputate, în care a marcat opt goluri (a pierdut doar două din ultimele 17 meciuri).

Franţa, care ocupă locul 2 în clasamentul FIFA, a câştigat de două ori titlul european, în 1984 şi în 2000, şi participă la al nouălea turneul final continental consecutiv.

Cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară în 2021, la Euro 2020, când Portugalia şi Franţa au remizat în faza grupelor, scor 2-2 (lusitanii n-au mai câştigat în faţa francezilor din 2016, de atunci au avut loc trei întâlniri: două remize şi un succes al „tricolorilor”).

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru Franţa în meciul cu Portugalia, în timpul regulamentar de 90 de minute.

Portugalia – Franța

X2
Cotă

1,33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro