Euro 2024: Spania vs Germania – Finala din „sferturi”
Spania – Germania, meci contând pentru sferturile de finală ale turneului final al Campionatului European, este programat, vineri, 5 iulie, de la ora 19:00, pe Mercedes-Benz Arena din Stuttgart, şi va fi transmis în direct de Pro TV.
Euro 2024, cea de-a XVII-a ediţie a Campionatului European de fotbal, se desfăşoară în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024, şi a adus la start 24 de echipe (campioana en-titre este Italia).
Spania, cea mai în formă echipă de la acest turnel final, şi Germania, ţara gazdă a competiţiei, se întâlnesc în prima partidă din sferturile de finală de la Euro 2024.
Câştigătoarea dintre Spania şi Germania va juca în semifinale cu învingătoarea partidei Portugalia – Franţa (programat, vineri, 5 iulie, de la ora 22:00).
Spania s-a calificat în această fază de la Campionatul European după ce a terminat pe locul 1 în Grupa B, în care a înregistrat următoarele rezultate: 3-0 cu Croaţia 3-0 (Morata 29, Fabian Ruiz 32, Carvajal 45+3), 1-0 cu Italia (Calafiori 55a) şi 1-0 cu Albania (Ferran 13), după care a trecut în optimile de finală de Georgia, scor 4-1 (Rodri 39, Fabian Ruiz 51, N. Williams 75, Olmo 83 / Le Normand 18a)
Naţionala lui Luis de la Fuente este singura care a câştigat toate meciurile de până acum de la Euro 2024 (în ultimele 16 partide doar Columbia a reuşit să o învingă, 1-0 într-un amical disputat la Londra).
Spania ocupă locul 8 în clasamentul FIFA şi are în palmares trei titluri continentale, cucerite în 1964, 2008 şi 2012 (din 1980 şi până acum ibericii au lipsit la o singură ediţie, cea din 1992).
Germania s-a calificat în sferturile de finală de la Euro 2024 după ce a terminat pe locul 1 în Grupa A, în care a înregistrat următoarele rezultate: 5-1 cu Scoţia (Wirtz 10, Musiala 19, Havertz 45+1p, Fullkrug 68, Can 90+3 / Rudigger 87a), 2-0 cu Ungaria şi 1-1 cu Elveţia (Fullkrug 90+2 / Ndoye 28), pentru ca în optimile de finală să o elimine pe Danemarca, scor 2-0 (Havertz 53p, Musiala 68).
Nationalmannshaft, cu Julian Nagelsmann în funcţia de selecţioner, n-a mai pierdut de opt meciuri, patru amicale şi patru oficiale, reuşind în acest interval şase succese şi două remize (trei victorii şi un egal la acest turneu final); ultima înfrângere a suferit-o în noiembrie 2023, 0-2 cu Austria într-o partidă de verificare.
Germania, care este pe locul 16 în clasamentul FIFA, are în palmares trei titluri europene, obţinute în 1972, 1980 şi 1996 (cu excepţia primelor trei ediţii, în care de două ori nu a participat în preliminarii şi o dată nu s-a calificat, a bifat toate ediţiile începând din 1972).
Cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară la CM 2022 din Qatar, în faza grupelor, când au remizat, scor 1-1; Spania este neînvinsă în ultimele patru meciuri cu Germania (o victorie cu 6-0 într-un amical din 2020 şi trei remize).
Superbet oferă cota 1,80 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Spania – Germania.
Spania – Germania | GG | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,80 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol