Sari direct la conținut

Euro a fost cotat joi la 3,6167 lei

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a cotat joi moneda unica europeana la 3,6167 lei, cu 1,5 bani mai putin decat in ziua anterioara. Astfel, leul s-a apreciat cu 0,41%, dupa ce miercuri banca centrala a afisat un curs de 3,6317 lei pentru un euro.

Potrivit NewsIn, moneda nationala s-a apreciat de la 3,62 la 3,61 lei pentru un euro in deschiderea sedintei de joi, dupa care a pierdut terenul castigat si a revenit la cotatii de 3,62 lei pentru un euro. Ulterior, leul s-a depreciat pana la 3,63 lei pentru un euro, dar dupa ora 11:30 si-a reluat aprecierea spre 3,61 lei pentru un euro, iar la 13:30 bancile cumparau un euro cu 3,6115 lei si il vindeau cu 3,6215 lei.

„Tendinta ar trebui sa fie de apreciere a leului, cel putin pana la 3,61 lei pentru un euro, care pare sa fie un nivel suport destul de solid. Investitorii par sa mizeze pe monedele cu randament mai mare, in conditiile in care francul elvetian si yenul japonez – care au o stabilitate mai mare, dar randamente mai mici – s-au depreciat usor”, a declarat Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania, citat de NewsIn.

Cursul afisat joi de BNR arata o apreciere cu 0,4% a monedei nationale fata de cea americana, la 2,2665 lei pentru un dolar, de la 2,2758 lei pentru un dolar, cat era miercuri. Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat joi de la 1,5900 la 1,5983 dolari pentru un euro, iar la 13:30 ora Romaniei, euro era cotat la 1,5930 dolari.

Fata de francul elvetian, moneda nationala s-a depreciat usor, de la 2,2876 lei pentru un franc cat era marti, la 2,2652 lei pentru un franc elvetian, iar 100 yeni japonezi au fost cotati la 2,2193 lei, cu 3,5 lei mai putin ca miercuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro