Sari direct la conținut

Eurocandidatii se bat in averi

Cotidianul

Becali se lauda cu 3 miliarde, iar Stolojan este unul dintre cei mai bogati pensionari ai tarii. La PNL, Daniel Daianu are o situatie financiara de invidiat, in timp ce udemeristul Frunda prospera si el.

Are, conform propriei evaluari, 3 miliarde de euro, dar nici un singur leu in vreo banca. „Estimez valoarea totala a averii la 3 miliarde de euro“, scrie cu mina sa patronul Stelei, Gigi Becali, in declaratia de avere (vezi facsimil) depusa la jumatatea lunii trecute la Biroul Electoral Central.

Asta pentru ca Becali vrea sa fie nu doar latifundiar, patron de echipa de fotbal, sef de partid, ci si europarlamentar. Daca se poate, cel mai bogat europarlamentar. Gigi Becali nu este insa singurul aspirant cu stare la fotoliul de europarlamentar. Cotidianul va prezinta astazi averile principalilor favoriti in cursa pentru PE. Cei mai bogati si cei mai saraci.

Potrivit documentului, Becali detine circa 474 de hectare de teren in zone in care preturile pe metru patrat variaza de la citeva sute la citeva mii de euro. 51 de hectare sint situate numai in Bucuresti, in timp ce in Voluntari are mai bine de 270 de hectare. In plus, liderul PNG a mai cumparat in acest an 100 de hectare in Pitesti, 11 in Braila si 25 de hectare in Balotesti.

O parte din terenuri au fost obtinute prin cesiune de drepturi, adica mostenitorii legali ai suprafetelor i-au vindut patronului Stelei dreptul de a recupera de la stat, in urma retrocedarii, paminturile. Gigi Becali nu a mentionat in declaratia sa valoarea impozabila a terenurilor pe care le are.

A scris sec in dreptul fiecaruia: „Valoarea de impozitare este cea inregistrata la Administratia Financiara unde sint arondate“.

Aceeasi poveste si in dreptul caselor pe care presedintele PNG-CD le detine. Casa de locuit din Pipera are o suprafata de 1.000 de metri patrati si o curte de 25.000 de metri patrati.

Cum palatul de pe Aleea Alexandru din Bucuresti nu se incadra in nici una dintre categoriile prevazute de formularul de avere, adica apartament, casa de locuit, casa de vacanta sau spatiu comercial, Becali a scris simplu: „Palat“. Imobil cumparat in 2006, potrivit presei, cu circa 7 milioane de euro, cu o suprafata de circa 3.300 de metri patrati.

Terenurile nu sint singura investitie a patronului Stelei. Acesta detine pachetul majoritar la Avicola Iasi, evaluat la aproape 10.000.000 de lei, Arcom SA, estimata la aproape 50 de milioane de euro, SCUM Dragasani – 8 milioane de lei, si SC Romes SA – 70.000 de lei.

Are 26% din actiunile echipei Steaua, estimate la 200.000 de lei, club de fotbal pe care l-a si imprumutat cu 12 milioane de euro. Nu e singurul imprumut acordat de Becali: a mai dat 15 milioane la Avicola, 17 milioane finilor sai Viorel Tudorache si Horia Culcescu, 5 milioane de euro patronului Gloriei Buzau, Costel Bucur, si aproape 5 milioane altor trei persoane.

Becali nu este insa singurul om cu bani care candideaza pe lista PNG. Locul secund, avocatul Catalin Dancu. Acesta poate intra si el in rindul milionarilor din PE, gratie celor 4 vile pe care le detine si cabinetului de avocatura care, numai in ultimul an, i-a adus in jur de un milion de euro.

Al doilea in clasamentul eurocandidatilor milionari este liderul PLD, Theodor Stolojan. Fostul premier are actiuni la mai multe societati si imprumuturi acordate ce depasesc un milion de euro. Doar firmei copiilor sai le-a imprumutat 2.310.000 de lei pentru o investitie in turism.

Seful liberal-democratilor mai are 23.000 de lei, 13.000 de euro si 16.000 de dolari in conturi, un apartament in Bucuresti si un automobil Matiz. Conform declaratiei de avere, Stolojan a primit in ultimul an un salariu de 54.000 de lei, ca si profesor la Universitatea Transilvania din Brasov, o suma aproape identica revenindu-i din pensia de la Banca Mondiala.

Cel mai bogat eurocandidat propus de PSD este fostul ministru de Externe Adrian Severin.

Acesta detine 450 de metri patrati de teren in Busteni, parti din doua apartamente in Bucuresti, depozite bancare de 375.000 de lei si 250.000 de euro, doua autoturisme, obiecte de arta evaluate la 32.000 de euro si venituri importante din diversele activitati in care este implicat, care depasesc 100.000 de lei pe an.

Cu un loc deasupra lui Severin, primul pe lista, secretarul general al PSD, Titus Corlatean, are un apartament in Bucuresti, o Dacia Logan si trei terenuri in Cimpulung Moldovenesc, neimpozabile.

integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro