Eurodeputatul Siegfried Muresan: Un acord „deraiat” poate implica imposibilitatea de a solicita finantare daca este necesar
Un raport final negativ la finalul acordului dintre Romania si Comisia Europeana poate avea consecinte asupra perceptiei investitorilor fata de Romania. In plus, in situatia actuala , acordul fiind „deraiat” inseamna, cel mai probabil, ca daca Romania ar avea nevoie sa solicite efectiv finantare in cadrul acestui Program, Comisia nu va accepta neconditionat.
„Ne aflăm, ca principiu, în situația în care s-a aflat Grecia înainte de 30 iunie, păstrând desigur proporțiile. Adică, ai un acord însă acesta este deraiat.”
Comisia Europeană a transmis, în iunie, în urma misiunii de evaluare, că lucrurile nu sunt în regulă, în principal din cauza propunerilor de modificare la noul Cod Fiscal.
O politică fiscală responsabilă înseamnă că, dacă reduci taxele , lucru pe care orice cetățean și-l dorește, trebuie să spui de unde vor veni banii pentru a acoperi acele reduceri, Guvernul până în momentul de față nu a oferit un răspuns convingător la întrebarea de unde vor veni acei bani, a mai spus europarlamentarul PPE (PMP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European.
În Europa, încercăm să reducem deficitele acum, să nu mai avem situații în care un Guvern, de orice natură politică să cheltuiască banul public și apoi să ne revină tot nouă, simplilor cetățeni, să acoperim acele cheltuieli prin taxe. De aceea, la nivel tehnic lucrurile sunt blocate între Comisie și România.
Însă, a mai explicat acesta, până în luna septembrie, când acordul se încheie mai avem o șansă, să venim cu un răspuns convingător față de Comisia Europeană. După aceea, va fi mult mai dificil să obținem facilități.
„Așa s-a întâmplat și cu Grecia, a adăugat Mureșan. Până la 30 iunie a avut un acord cu toate opțiunile pe masă, după ce acesta s-a încheiat a rămas fără opțiuni”.
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene a declarat marți, 14 iulie că din păcate ultima revizuire a acordului dintre Comisia Europeană cu România nu s-a finalizat cu succes, programul fiind „deraiat” dar totuși recomandă României să realizeze în continuare reformele structurale.Declarațiile despre România, la minutul 07:26, video – aici
Programul de asistență financiară cu Românianu a fost, așadar, suspendat înainte de termen(care va expira oficial în septembrie) dar nici nu se simte prea bine.
Dombrovskis a menționat că, deși în România au avut loc multe progrese semnificative (creștere economică, o serie de reforme implementate) programul este „off-track” pentru că modificările fiscale crează îngrijorări. Astfel, măsuri precum reducerea TVA la 19% și alte reduceri de taxe vor cauza o creștere a deficitului bugetar la circa 3% în 2016; această situație complicată nu este de natură să transmită încredere piețelor.