Sari direct la conținut

Euroins, cel mai mare asigurător RCA din țară, amendat cu 100.000 de lei pentru nereguli la efectuarea despăgubirilor

HotNews.ro
Oficialii Euroins Insurance Group, Foto: Hotnews
Oficialii Euroins Insurance Group, Foto: Hotnews

Conducerea ASF a decis joi sancționarea Euroins, cel mai mare asigurător RCA, cu amendă în valoare de 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale la instrumentarea dosarelor de daună, a anunțat joi autoritatea de supraveghere. Decizia vine după ce luna trecută Confederația transportatorilor auto (COTAR) a amenințat cu organizarea unui protest de amploare pentru a atrage atenția autorităților statului asupra nerespectării legii la plata despăgubirilor de către Euroins pe piața RCA.

În comunicatul ASF transmis joi se mai precizează că autoritatea a decis sancționarea societății cu amendă în sumă de 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale stipulate în Legea 132/2017 și Norma 20/2017 referitoare la:

  • – înregistrarea cererii de despăgubire depusă la dosar;
  • – răspunsul privind solicitarea de despăgubire și formularea ofertei;
  • – utilizarea Procesului verbal de constatare care nu conține mențiunea conform căreia persoana prejudiciată are dreptul să se poată adresa oricărei unități reparatoare auto, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA;
  • – utilizarea unor surse de referință neprevăzute în legislația din domeniul asigurărilor;
  • – termenul de încheiere a procesului verbal suplimentar de constatare.

De asemenea, Consiliul ASF a decis ca societatea să prezinte, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei, un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Societatea are dreptul de a contesta sancțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Consiliului ASF.

  • Contextul amenzii aplicate de ASF societății Euroins România

Luna trecută, Confederația transportatorilor auto (COTAR) a anunțat că va organiza un protest de amploare pentru a atrage atenția autorităților statului asupra nerespectării legii la plata despăgubirilor de către Euroins pe piața RCA. Transportatorii cer măsuri urgente, inclusiv declanșarea unei anchete cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor de către personalul ASF însărcinat cu supravegherea pieței de asigurări și demiterea persoanelor care au girat aceste practici ilicite prin atitudinea lor pasivă.

În comunicatul de presă nu este menționat când va avea loc acest protest. Contactat atunci de HotNews.ro, Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, a precizat că motivul este că „se așteaptă încă un răspuns de la ASF.”

  • „Ținând cont de adresele pe care le primim prin care suntem anunțați că „suntem despagubiți în functie de salariu mediu și veniturile din România”, considerăm deja că este o bătaie de joc la adresa tuturor asiguraților nu numai a transportatorilor. Ne vom mobiliza foarte rapid pentru aceasta în fața Guvernului și ASF”, a declarat președintele Confederației.

Care ar fi neregulile semnalate de COTAR:

Adresa Euroins

Adresa Euroins

Foto: Hotnews

„În luna noiembrie 2019, în spațiul public au apărut două note interne ale Euroins, prin care acest asigurător a dat instrucțiuni angajaților săi în sensul de a gestiona dosarele de daună – create ca urmare a evenimentelor survenite în trafic -, într-o manieră care încalcă flagrant dispozițiile legislației în domeniu, respectiv Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie și Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. Aceste instrucțiuni au fost, ulterior, puse în aplicare, personalul Euroins adoptând o conduită abuzivă și profund prejudiciabilă persoanelor păgubite, manifestată, între altele, prin refuzul de a efectua constatarea daunelor în condițiile legii, diminuarea nejustificată a despăgubirilor, prin aplicarea unor criterii și modalități de calcul arbitrare și contrare legii și refuzul de a înregistra cereri de despagubire.

În sprijinul acuzațiilor, COTAR a transmis presei două note Euroins in care asigurătorul își motivează nivelul stabilit al despăgubirii de plătit astfel:

‘Despăgubirea cuvenită s-a stabilit în baza datelor furnizate de sistemul de evaluare specializat DAT cu privire la valoarea pieselor de schimb și a normativelor orare precum și în baza salariului mediu pe economie și a nivelului de trai din România‘.

În replică, Euroins a transmis că lăcomia unora dintre service-urile auto, care ar fi reprezentate de Confederația transportatorilor auto (COTAR), îi împiedică pe români să cumpere asigurări RCA mai ieftine. Societatea susține că firmele de asigurări care vând poliţe RCA ar fi ţinta abuzurilor unora dintre service-urile auto.

Asigurătorul acuză că este supus unei campanii artificiale din partea COTAR, care ar avea partea sa de vină în disputa legată de problemele care apar la plata despăgubirilor RCA:

  • Această asociaţie reprezintă, de asemenea, şi service-uri auto care au reuşit performanţa uluitoare de a factura un far de Dacia Logan cu aproape 400 de euro – în condiţiile în care o asemenea piesă costă între 300 şi 700 de lei, în funcţie de generaţia modelului. Legea invocată de service-urile auto nu limitează asemenea tarife indecente. De aceea, ori de cât ori Euroins Romania contestă aceste costuri, lacomele service-uri auto depun o plângere la ASF, iar ASF o ia în considerare ca atare şi aşa se face că Euroins Romania ajunge in situaţia de a avea mii de petiţii anunţate de către arbitrul pieţei. De aceea citiţi în media despre cele câteva mii de petiţii împotriva Euroins şi care reprezintă mai puţin de 10% din toate dosarele de daună soluţionate de către Euroins Romania fără nicio problemă.
  • Euroins Romania este victima lăcomiei unor service-uri auto şi aveţi câteva exemple în documentul care însoţeşte acest mesaj. Dacă aceste service-uri auto nu ar forţa Euroins Romania şi alte societăţi care vând asigurări obligatorii RCA să plătească preţuri extravagante pentru unele reparaţii, valoarea medie a poliţelor RCA ar scădea probabil şi mai mult, în beneficiul consumatorilor români.„, susține luni Euroins.

Pentru detalii citește: Probleme la plata despăgubirilor RCA: Euroins acuză că asociația transportatorilor auto (COTAR) ar reprezenta și service-uri auto care cer tarife indecente la reparații

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro