Europa are nevoie de o retea de supraveghere capabila sa detecteze micii asteroizi – ESA
- Redactia Hotnews
Europa trebuie sa se doteze cu o retea de supraveghere capabila sa detecteze micii asteroizi care ameninta Pamantul, pentru a proteja populatia sa, a afirmat joi Agentia Spatiala Europeana (ESA), care a inceput sa lucreze la un astfel de proiect, scrie AFP. „Pentru moment, sunt detectate in principal doar cele mai mri obiecte. Aproximativ 99% dintre marii asteroizi, cu un diametru de peste un kilometru, au fost deja identificati”, a explicat Nicolas Bobrinsky, de la SSA, programul de supraveghere spatiala al ESA.
Dar, in opinia sa, „pericolul vine de la micii asteroizi, mult mai numerosi”. „In caz de impact, pot provoca pagube mari, Ati vazut ce a facut meteoritul cu diametrul de 17 la Celiabinsk (Rusia)”, a carui unda de soc a rnait peste o mie de persoane in Ural, vinerea trecuta. „Daca luati in calcul un obiect de 50 de metri, cu o masa multiplicata de 20 sau 30 de ori, ajungem la energii enorme”, a adaugat Bobrinsky.
Acesta a afirmat ca aproximativ un milion de asteroizi cu un diametru de 50 de metri sau mai mare in sistemul nostru solar, si mai putin de 10.000 dintre acestia au fost introdusi in categoria celor care pot intersecta orbita Terrei.