Sari direct la conținut

Europa League: FCSB vs LASK – Miza pe campioana României

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

FCSB – LASK, meci contând pentru manşa a doua a play-off-ului din Liga Europa, este programat, joi, 29 august, de la ora 21:30, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de România TV.

FCSB porneşte ca favorită pentru accesul în grupă, după ce, în prima manşă, LASK nu a obţinut pe teren propriu, la Linz, decât o remiză, scor 1-1 (Taoui 34 / Miculescu 45+1), într-una dintre cele mai echilibrate „duble” ale play-off-ului din UEFA Europa League.

FCSB a început aventura continentală în Champions League, în care a trecut în primul tur preliminar de Virtus, campioana din San Marino, 7-1 (d) şi 4-0 (a), în turul al doilea preliminar de Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel, 1-1 (a) şi 1-0 (d), pentru a fi eliminată în turul al treilea preliminar de Sparta Praga, campioana din Cehia, 1-1 (d) şi 2-3 (a).

FCSB s-a clasat pe locul 1 în play-off-ul ediţiei precedente din SuperLiga (campionatul din România), cu 49 de puncte, cu trei mai multe decât CFR Cluj şi cu cinci peste Universitatea Craiova, care au completat podiumul.

În acest sezon, echipa antrenată de Elias Charalambous a câştigat Supercupa României, după 3-0 cu Corvinul în Ghencea, iar în campionat are cinci puncte şi ocupă locul 15 din 16 după şapte etape, în care a înregistrat un succes, două remize şi trei eşecuri (mai are de disputat o restanţă); în cel mai recent meci a pierdut în deplasare, scor 0-2 cu Hermannstadt (a doua înfrângere la rând în SuperLiga).

LASK nu a jucat în tururile preliminare ale competiţiilor continentale, fiind calificată direct în play-off-ul din Europa League, graţie coeficientului de ţară deţinut de Austria.

LASK a terminat pe locul 3 în play-off-ul ediţiei trecute din Bundesliga (campionatul din Austria), cu 34 de puncte, la zece distanţă de campioana Sturm Graz şi cu opt sub a doua clasată, Salzburg (tot pe 3 încheiase şi sezonul regulat, la finalul căruia punctele s-au înjumătăţit).

În actualul campionat, echipa antrenată din luna aprilie a acestui an de Thomas Darazs are trei puncte şi este pe locul 10 din 12 după patru etape, în care a înregistrat o victorie şi trei înfrângeri, iar în cea mai recentă partidă a pierdut pe terenul celor de la Austria Viena, scor 1-2 (al treilea eşec consecutiv după succesul din prima etapă).

În afara partidei din prima manşă, cele două echipe s-au confruntat ultima oară în în sezonul 1999-2000 din Cupa UEFA, în primul tur, când FCSB s-a impus de două ori în faţa lui LASK, 2-0 în tur, pe teren propriu, şi 3-2 în retur, în deplasare (a mai fost un amical pe 14 ianuarie 2024, disputat în Antalya, FCSB – LASK Linz 3-1).

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul FCSB – LASK.

FCSB – LASK 1X
Cotă 1,33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro