Sari direct la conținut

Europa League: Paksi vs Corvinul – Duelul marilor surprize

HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Minge de fotbal, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Paksi – Corvinul, meci contând pentru primul tur preliminar din Liga Europa, este programat, joi, 11 iulie, de la ora 20:00, pe Fehervari uti Stadion din Paks, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.


Paksi, care a câştigat Cupa Ungariei, şi Corvinul, care a câştigat Cupa României (trofee cucerite în premieră de fiecare dintre cele două echipe) se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale primul tur preliminar din Europa League.


Câştigătoarea “dublei” dintre Paksi şi Corvinul va juca în turul al doilea preliminar din Europa League cu Rijeka (locul 2 din Croația), iar învinsa va continua în turul al doilea preliminar din Conference League, unde o va întâlni pe Larnaca (locul 2 din Cipru).


Paksi, o echipă nou promovată, a încheiat sezonul precedent pe locul 2 în NB I (prima ligă maghiară), cu 58 de puncte, la 16 în urma campioanei Ferencvaros, şi a disputat cinci mecuri amicale în această pauză competiţională, 4-1 cu Budaorsi, 0-0 cu Jedinstvo Ud, 6-1 cu Hebar (toate trei echipe de amatori), 1-4 cu Bohemians Praga şi 3-1 cu Austria Viena.


Paksi a câştigat în premieră Cupa Ungariei în primăvară, având cel mai bun sezon din istoria ei de 72 de ani, după 2-0 în finală cu Ferencvaros.


În această vară, echipa antrenată de Gyorgy Bognar l-a adus pe Otvos Bencse (Kisvarda) şi a readus mai mulţi fotbalişti împrumutaţi.


Lotul lui Paksi este evaluat la 9,35 milioane de euro pe site-urile de specialitate, iar echipa este formată exclusiv din jucatori de origine maghiară.


Corvinul a terminat pe locul 2 în play-off-ul din Liga 2, cu 52 de puncte, cu opt mai puţine decât prima clasată, Unirea Slobozia (nu a avut drept de promovare), şi a disputat trei partide de pregătire în această pauză competiţională, toate în cantonamentul din Slovenia, 2-3 cu Mura, 0-2 cu Celje (campioana Sloveniei) şi 0-2 cu Borac Banja Luka (campioana Bosniei-Herţegovina).


Corvinul a cucerit Cupa României în calitate de divizionară secundă, după o finală cu Oţelul Galaţi, 2-2 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 3-2 după executarea loviturilor de departajare.


În această vară, echipa antrenată de Florin Maxim i-a adus, printre alţii, pe Desley Ubbink (Emmen), Florin Iacob (UTA), Sergiu Buş (Poli Iaşi) şi Roger (U Cluj), dar l-a pierdut pe Marius Coman (Sepsi).


Lotul celor de la Corvinul este evaluat la 5,74 milioane de euro pe site-urile de specialitate.


În primul meci oficial al sezonului, Corvinul a pierdut în Supercupa României, scor 0-3 cu FCSB, campioana din SuperLiga.


Superbet oferă cota 1,50 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Paksi – Corvinul.

Paksi – Corvinul 1
Cotă 1,50

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro