"Europa ne priveste", o noua emisiune duplex RFI Romania – Parlamentul European
Din 14 noiembrie, in fiecare miercuri, incepand cu orele 13.30, RFI Romania difuzeaza „Europa ne priveste”: un duplex Bucuresti – Bruxelles realizat de Mihaela Gherghisan, din studiourile Parlamentului European si Ioana Hasu, din studioul RFI Romania.
Cele doua jurnaliste si invitatii lor – parlamentari europeni, experti, observatori ai chestiunilor europene – vor discuta saptamanal despre actualitatea Parlamentului European.
Temele abordate vor fi diverse, de la lupta pentru buget la cea pentru influenta politica, de la problema celor trei sedii pana la pregatirea scrutinului din 2014, de la rolul jucat in apararea drepturilor omului pana la deciziile care afecteaza viata cotidiana cum ar fi pretul biletelor de avion.
Emisiunea „Europa ne priveste” poate fi ascultata in direct pe frecventele RFI Romania sau online pe www.rfi.ro. De asemenea, fiecare editie poate fi descarcata si ascultata oricand din pagina emisiunii de pe site-ul RFI Romania.
Mihaela Gherghisan este jurnalist cu 20 de ani de experienta, dintre care 15 sunt petrecuti in mediile Uniunii Europene. Este corespondentul Radio France Internationale (RFI) la Bruxelles din anul 1999. A contribuit la „explicarea” lumii comunitare aducand pentru RFI numeroase stiri in exclusivitate. Este membra a biroului Radio France – RFI la Bruxelles.
Ioana Hasu este jurnalist al RFI Romania din 2008. Realizeaza saptamanal emisiunea Sanatatea FM, o radiografie a sistemului medical romanesc. A participat la realizarea proiectului Marturii despre lume, printr-o serie de reportaje din Georgia, Armenia si Azerbaijan.
RFI Romania este un post de radio de actualitati, filiala a Radio France Internationale. Emite 24 de ore din 24 in Bucuresti, Iasi, Cluj, Craiova si Chisinau. Programele sale sunt preluate de peste 50 de posturi locale de radio din intreaga tara. RFI Romania difuzeaza in prezent treisprezece ore de emisiuni in limba romana si unsprezece ore in limba franceza.