Sari direct la conținut

Europarlamentare 2019. Europa în weekendul electoral, în epoca ascensiunii partidelor populiste și eurosceptice / PSD, inclus în rândul acestor partide de Agenția France Presse

HotNews.ro
Sectia de votare, Foto: Autoritatea Electorala Permanenta
Sectia de votare, Foto: Autoritatea Electorala Permanenta

Cetățenii din Letonia, Malta și Slovacia sunt chemați astăzi la urne în cadrul alegerilor europarlamenare, urmând ca duminică 21 de țări să își aleagă noii membri ai Parlamentului European, unde sondajele arată o ascensiune a partidelor populiste și de extremă-dreapta, relatează AFP. Agenția France-Presse include PSD în rândul forțelor eurosceptice, într-o analiză în care prezintă principalele partide care apelează la această retorică în campania pentru alegerea noului Parlament European.

Amploarea creșterii acestui tip de partide, impactul acestei ascensiuni asupra echilibrului puterii în interiorul Europei și consecința acestei ascensiuni sunt elementele cheie ale alegerilor europarlamentare 2019.

Cu toate acestea, există și teama că rata abținerii la vot printre cei aproximativ 427 de milioane de alegători va fi ridicată.

Interesul pentru acest scrutin a scăzut în ultimele decenii, chiar dacă eurodeputații au o putere considerabil mai mare.

După ce britanicii și olandezii au votat joi, cehii (care votează în două zile) și irlandezii au votat vineri, sâmbătă e rândul letonilor, maltezilor și slovacilor să meargă la urne.

În celelalte țări UE, inclusiv România, Franța, Germania, Italia, votul va avea loc duminică.

În Regatul Unit, unde aceste alegeri au avut loc ca urmare a eșecului premierului Theresa May de a aproba acordul de Brexit în Parlament, ceea ce a făcut ca data de ieșire a Angliei din UE să fie amânată până la sfârșitul lui octombrie, scrutinul a fost eclipsat de turbulențele din sânul guvernului conservator. Theresa May a anunțat vineri că își va da demisia pe 7 iunie, astfel deschizându-se cursa pentru un nou premier.

În Olanda, votul de joi a adus o primă surpriză.

Partidul Laburist olandez (PvdA), din partea căruia a candidat și vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans, a obținut cele mai multe voturi în alegerile europarlamentare desfășurate joi în Olanda, potrivit unui exit-poll difuzat la închiderea urnelor. Liberal-conservatorii premierului Mark Rutte (Partidul Popular pentru Libertate și Democrație – VVD) s-au clasat pe locul doi, urmați de naționaliștii din Forumul pentru Democrație (FvD), conduși de populistul Thierry Baudet.

Slovacia, pe de altă parte, va trimite cel mai probabil cel puțin un deputat de extremă-dreapta în Parlamentul European, potrivit analiștilor. În Republica Cehă, unde votul are loc pentru a doua zi consecutivă, mișcarea populistă ANO, a premierului miliardar Andrej Babis, este favorită.

Global, toate forțele eurosceptice, populiste și naționaliste ar trebui, potrivit sondajelor, să înregistreze un progres în sânul Parlamentului European, unde 751 de eurodeputați joacă un rol cheie în elaborarea legilor europene.

Liga ministrului italian de Interne, care conduce un discurs antimigrație și ostil instituțiilor de la Bruxelle, ar putea de asemenea să câștige multe locuri.

În ceea ce privește Frontul Național, partidul aliatei acestuia, Marine Le Pen, șefa extremei-drepte franceze, este în topul intențiilor de vot în Franța, surclasându-l pe Emmanuel Macron.

Actualul grup comun al Ligii și al Frontului Național, care are acum 36 de eurodeputați, ar trebui să iasă întărit după alegerile de acum, cu încă 60 de aleși, potrivit sondajelor.

Grupul populist Europa Libertății și Democrației Directe, cu 45 de membrii din cei 751 ai Parlamentului, este așteptat de asemenea să crească.

”Sunt îngrijorat cu privire la Europa”, a spus vineri ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, declarând că UE este ”amenințată de dezmembrare, deconstrucție” și că este amenințată să intre în istorie.

Dar chiar și cu locurile grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, forțele eurosceptice și eurofobe sunt departe de a fi considerate o majoritate în Parlamentul European.

Iată mai jos 15 țări în care forțele eurosceptice dețin o pondere importantă, inventariate de AFP.

Marea Britanie

În principiu, euroscepticii sunt majoritari în Regatul Unit, după ce 52% dintre alegători au ales Brexitul la referendumul din 2016. Dar vicisitudinile acestui Brexit îi vor aduce, paradoxal, pe britanici să participe în mai la alegerile europene.

În prezent, dintre cei 73 de eurodeputați ai Regatului, o bună parte a celor 18 conservatori și cei 24 de aleși în 2014 sub eticheta Ukip sunt ostili UE.

Aceștia din urmă sunt acum dispersați, în special întrei cei care au rămas la Ukip și cei care s-au alăturat liderului lor istoric Nigel Farage în partidul Brexit, care are vânt din pupă în sondaje.

Ungaria

Premierul Viktor Orban și-a axat campania electorală pentru 26 mai pe denunțarea instituțiilor europene.

După ce a atacat în zadar cotele de primire de refugiați în fața Curții de Justiție a UE, Orban este acum obiectul unei cereri de sancționare din partea Parlamentului European, care îi reproșează atacurile de independența presei, a justiției și a mediului universitar.

Partidul său Fidesz (în prezent 11 eurodeputați din 21) a fost suspendat în martie din Partidul Popular European (dreapta).

Polonia

Guvernul conservator al Pis (Partidul Lege și dreptate, condus de Jaroslaw Kaczynski, 14 eurodeputați din 51) este amenințat de sancțiuni europene pentru nerespectarea statului de drept, în cadrul unei reforme a Curții supreme.

Cehia

Numit de președintele eurosceptic și pro-rus Milos Zeman, premierul Andrej Babis, din partidul populist ANO (2 eurodeputați din 21 dar aproape 30% din voturile la alegerile parlamentare din 2017) se opune Bruxellesului în privința imigrației și riscă să devină obiectul unei proceduri europene pentru conflict de interese, legată de imperiul său industrial.

Un partid de extremă dreapta eurosceptic SPD (19 deputați naționali din 200) ar putea și el să intre în Parlamentul European.

România

Guvernul social-democrat este amenințat de Comisia Europeană cu sancțiuni pentru un controversat proiect de reformă a sistemului judiciar. Președintele republicii, pro-european și de centru-dreapta, Klaus Iohannis, a convocat un referendum în ziua alegerilor europene, pentru a se opune acestei reforme.

Liderul Partidului Social Democrat este Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudă electorală, notează AFP.

Italia

Guvernul populist a închis granițele sale pentru sosirea refugiaților și a intrat într-un conflict – încheiat printr-un compromis – cu Comisia în privința bugetului pentru 2019.

Cele două partide din coaliția de guvernare, Liga lui Matteo Salvini (6 eurodeputați din 73) și Mișcarea 5 Stele a lui Luigi di Maio (11 eurodeputați) au ajuns la putere printr-un discurs anti-migranți și anti-UE, renunțând însă să mai pledeze pentru ieșirea din zona euro.

Austria

Liderul partidului de extrema dreaptă eurosceptic FPÖ, Heinz-Christian Strache, este numărul doi în guvernul cancelarului conservator Sebastien Kurz.

Foarte dur împotriva imigrației, FPÖ (trei eurodeputați din 18) a preferat să treacă în surdină revendicarea de ieșire din UE și din zona euro.

Danemarca

Partidul popular danez (3 eurodeputați din 13), formațiune anti-migrație care vizează în timp ieșirea din UE, susține, fără a face parte, guvernul minoritar de centru dreapta.

Estonia

Partidul eurosceptic de extremă dreapta EKRE, care a înregistrat un avans sensibil la legislativele din 3 martie, face parte din 24 aprilie din guvernul condus de centristul Juri Ratas.

Portugalia

Blocul de stânga, care are în vedere renunțarea la euro dar nu și la apartenența la UE, și Partidul comunist, pro ieșire din zona euro și, eventual, din UE, susțin guvernul socialist, fără a face parte din el. Aceste două formațiuni numără 4 dintre cei 21 de eurodeputați portughezi.

Finlanda

Partidul Adevărații Finlandezi (2 eurodeputați din 13), pro ieșire din zona euro, care a trecut sub tăcere programul său anti-european atunci când a participat la guvernare între 2015 și 2017, a repurtat un mare succes la parlamentarele din 14 aprilie

Cu un discurs anti-imigrație și climato-sceptic, s-a clasat pe locul doi după social-democrați.

Franța

Frontul Național (15 eurodeputați din 74) s-a redenumit Adunarea națională, atenuând discursul anti-european în campania prezidențială din 2017, menținând însă discursul anti-imigrație. Este concurat de alte mișcări precum Debout la France sau Patriotes (doi eurodeputați fiecare).

La stânga, France insoumise (trei eurodeputați) pledează pentru nerespectarea, în materie bugetară, a tratatelor europene, fără o ieșire formală din UE.

Germania

Formațiune anti-euro și anti-migrație creată în 2013, Alternativa pentru Germania (AFD) a cules 12,6% din voturi la legislativele din 2017, bulversând jocul politic.

Din cauza unor demisii, AfD, care obținuse în 2014 șapte eurodeputați (din 96), nu mai are decât unul în prezent.

Suedia

Democrații Suediei (2 eurodeputați), care vizează ieșirea din UE, se plasează drept arbitri între cele două blocuri politice dominante, stânga și dreapta.

Olanda

Partidul pentru libertatea anti-islam al lui Geert Wilders (PVV – 4 eurodeputați) a devenit în 2017 a doua forță a Parlamentului olandez. El este concurat de Forumul pentru democrație (niciun eurodeputat, dar a intrat în Senatul olandez în martie).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro