Sari direct la conținut

Eurostat: Prăbușire pe piețele imobiliare din România și Grecia între 2007-2019

HotNews.ro
locuinte, Foto: Hotnews
locuinte, Foto: Hotnews

Grecia este „campioană” în sens negativ – şi chiar la doi indicatori – în ceea ce privește situaţia prețurilor locuințelor în perioada 2007 – 2019.

Cele de mai sus rezultă din datele publicate de Eurostat cu privire la prețurile imobilelor (Housing price statistics – house price index), potrivit Insider.gr, citat de Rador.

Situaţia prețurilor de vânzare a imobilelor

Concret, din compararea prețurilor de vânzare a imobilelor în trimestrul al 4-lea al anului 2019 cu preţurile din anul 2007 rezultă că Grecia deţine primul loc, cu un record negativ al scăderii prețurilor de 35,6%. Este urmată de România cu o scădere de 26% și Irlanda cu o scădere de 16,9%.

La polul opus, Austria a câștigat „medalia de aur” a creşterilor, întrucât prețurile de vânzare a locuințelor au crescut cu 88,4% în perioada 2007-2019, urmată de Luxemburg cu 84,8% și Suedia cu o creștere de 80,6% a prețurilor.

Preţurile chiriilor

Grecia deţine, de asemenea, un negativ loc întâi şi în ceea ce privește prețurile chiriilor. Cu o scădere de 17,5%, câștigă titlul de cea mai mare scădere pentru perioada 2007-2019. Trebuie menționat că Grecia este singura care prezintă în această perioadă o scădere a prețurilor de închiriere. În schimb, cele mai mari creșteri ale chiriilor sunt în Lituania (101,2%), Cehia (79,3%) și Ungaria (70,8%).

În raportul său, Eurostat constată că prețurile de vânzare şi de închiriere a imobilelor în Uniunea Europeană au urmat căi foarte diferite din 2007 până în 2019. În timp ce chiriile au crescut constant, prețurile proprietăților au avut o traiectorie mai „anormală”. După o scădere accentuată după criza financiară globală, au existat semne de stabilizare între 2009 și 2014. Aceasta a fost urmată de o creștere rapidă în 2015. Pe scurt, pentru perioada 2007-2019, în țările Uniunii Europene, prețurile chiriilor au înregistrat o creștere de 20,3%, în timp ce prețurile de vânzare a imobilelor au crescut cu 18,7%.

Imaginea din 2019

Conform datelor defalcate analizate de Eurostat, în al patrulea trimestru al anului 2019, prețurile de vânzare a imobilelor au crescut cu 4,2% în Zona Euro și cu 4,7% în Uniunea Europeană, faţă de trimestrul patru din 2018.

De asemenea, se observă că în 2019, prețurile de vânzare a imobilelor au crescut peste rata inflației în 24 de țări dintr-un total de 27 în Uniunea Europeană. Cele mai mari diferențe între valoarea anuală a prețurilor imobiliare și rata inflației anuale s-au înregistrat în Ungaria (10,9%), Portugalia (8,6%), Croația (8,1%) și Luxemburg (8,1%). %). (Insider.gr)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro