Ev. Zilei: Mesaj dramatic din Irak
Dupa aproape o luna de la disparitia celor trei jurnalisti romani in Irak, rapitorii acestora someaza autoritatile romane sa-si retraga trupele din aceasta tara in patru zile. In caz contrar, Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian vor fi ucisi.
La aflarea stirii, presedintele Traian Basescu s-a intors de urgenta din vizita pe care o efectua la Chisinau, iar celula de criza constituita in acest caz s-a intrunit la Palatul Cotroceni.
Guvernul Romaniei are patru zile de la data difuzarii acestei casete video pentru a-si retrage trupele din Irak. In caz contrar, jurnalistii vor fi ucisi. Acesta este mesajul rapitorilor celor trei jurnalisti romani.
Imediat dupa difuzarea casetei, purtatorul de cuvint al postului Al-Jazeera, Jihad Balluti, a declarat: „Am primit si am difuzat caseta. Cei trei jurnalisti romani par intr-o stare buna de sanatate. Femeia a vorbit si a cerut guvernului roman sa-i ajute sa paraseasca Irakul, oamenii sa demonstreze ca trupele sa plece din Irak.
Rapitorii au somat autoritatile ca, in patru zile, sa-si retraga trupele, altfel vor fi ucisi toti trei ziaristii”, a declarat acesta.
Imagini terifiante
Postul de televiziune Al-Jazeera a prezentat doua casete separate. In una dintre ele apar imagini cu cei trei jurnalisti romani, iar in cealalta este prezentat ghidul lor, Mohammad Munaf.
Spre deosebire de imaginile transmise anterior, secventele actuale sint socante. Filmul in alb-negru este destul de neclar. Cei trei ziaristi sint asezati pe jos, intr-o camera intunecata, desculti si cu catuse la miini. Ei sint flancati de rapitori inarmati, imbracati in negru, care isi indreapta pistoalele spre capetele lui Ohanesian si Miscoci.
Atit acesta din urma, cit si Marie-Jeanne pling in hohote. Ea este cea care transmite, si de data aceasta, mesajul rapitorilor. In timp ce se adreseaza Guvernului Romaniei si cere retragerea celor 800 de militari romani din Irak, ea isi impreuneaza miinile a ruga. Vocea ziaristei nu se aude, mesajul ei fiind transmis de crainicul de la Al-Jazeera.
Pe tot parcursul inregistrarii, Ovidiu Ohanesian este parca impietrit, isi tine capul plecat spre spate si are ochii aproape inchisi.
Cei trei jurnalisti sint, de aceasta data, neingrijiti, iar Ohanesian este neras de mai multe zile. Ultimele imagini o infatiseaza pe Marie-Jeanne, fara val, cu parul desfacut, purtind pantaloni sport si un tricou larg. Ea are mai multe pete pe fata care ar putea fi urmari ale unor lovituri sau pur si simplu praf.
Intr-un colt al imaginii apar pentru prima data simbolul (doua sabii incrucisate peste teritoriul Irakului) si numele presupusei grupari care i-ar detine pe jurnalisti, respectiv „Sqadrons of Mu’ adh bin Jebel” (Brigazile lui Mu’adh Bin Jebel) o grupare necunoscuta pina acum.
A doua caseta il prezinta pe Mohammad Munaf, incadrat de doi insurgenti care isi indreapta pistoalele spre capul lui. Munaf a lansat un apel catre presedintele SUA, George Bush, pentru ca acesta sa intervina in vederea eliberarii sale. In privinta lui Mohammad Munaf, pina in prezent, rapitorii nu au formulat nici o cerere. Acesta este tinut in aceleasi conditii ca si cei trei jurnalisti.
El sta pe jos, cu picioarele incrucisate in fata, este descult si incatusat. Pare a fi cel mai ravasit dintre toti, probabil si din cauza faptului ca desi apare singur este incadrat de doi rapitori inarmati tot cu pistoale.
Romania nu trebuie sa cedeze
Specialistii in negocieri sustin ca autoritatile romane nu ar trebui sa cedeze, sub nici o forma, presiunilor politice lansate de teroristi.
Si asta pentru ca s-ar crea un precedent periculos, care ar incuraja gruparile teroriste sa mareasca miza unor asemenea acte.
Basescu s-a intors de urgenta in tara
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, si-a scurtat brusc vizita la Chisinau, unde participa la reuniunea GUAAM, imediat ce a avut primele semnale ca rapitorii celor trei jurnalisti romani au revendicari oficiale.
Cu trei ore mai devreme decit era prevazut in program, aeronava oficiala in care se aflau seful statului si ministrul de externe, a aterizat pe Aeroportul International „Henri Coanda”. La scurt timp, impreuna cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si cu ceilalti membri ai Grupului Operativ de Criza, presedintele Basescu a intrat in sedinta de urgenta pe care a convocat-o inca din avion.
Dupa sosirea la aeroport, la finalul declartiilor de presa, seful statului a spus, in timp ce se indrepta spre iesire, ca urma sa discute in Gurpul Operativ de Criza situatia ziaristilor romani.
Daca revenirea intempestiva i-a luat prin surprindere pe ziaristi, putini fiind aceia care se aflau pe aeroport, dupa aparitia imaginilor de la Al-Jazeera – preluate de televiziunile din Romania – reprezentantii mass-media s-au adunat de graba la Palatul Cotroceni.
La ora inchiderii editiei, reuniunea de la Cotroceni era in plina desfasurare, asteptindu-se, in cursul noptii, o declaratie de presa a presedintelui sau a purtatoarei sale de cuvint. Conform unor surse apropiate Grupului Operativ, la lucrarile acestuia urma sa participe si un emisar al SUA.
In Irak sint 860 militari romani
Romania are in Irak 860 de militari romani. Dintre acestia, un batalion de infanterie compus din 405 oameni, o companie de politie militara de 100 de oameni si noua ofiteri si subofiteri de stat major se afla la Tallil. Alti noua ofiteri de stat major sint la Basra.
Totodata, un detasament de geniu, format din 149 militari, un detasament special cu 56 de componenti si noua ofiteri de stat major actioneaza in subordinea Diviziei Multinationale de Centru-Sud, comandamentul la Ad-Diwanyah. Alte 20 de cadre medicale se afla la Abu Ghraib.
De asemenea, o companie de infanterie, formata din 100 militari se afla la Basra, iar doi ofiteri de legatura sint repartizati la comandamentele brigazilor multinationale.
Armata nu comenteaza. La inchiderea editiei, conducerea Ministerului Apararii Nationale nu avea nimic de declarat in legatura cu cererea rapitorilor ziaristilor romani. „Ministerul Apararii Nationale nu comenteaza informatiile potrivit carora s-ar fi cerut retragerea trupelor romanesti din Irak in schimbul jurnalistilor rapiti. Orice informatii pe aceasta tema vor fi difuzate de celula de criza.
Ministrul Atanasiu evalueaza situatia. Este prea devreme pentru a exprima un punct de vedere sau pentru a lua o decizie”, a afirmat Luminita Kohalmi, director-adjunct al Directiei Relatii Publice din MApN.
Diferentele dintre imagini
Spre deosebire de precedentele imagini date publicitatii de postul de televiziune arab Al-Jazeera, cele difuzate ieri par sa nu mai fie efectuate de un cameraman profesionist. Diferentele dintre cele doua inregistrari sunt extrem de mari.
Daca in primul film dat publicitatii apareau mai multe elemente controversate, de data aceasta pare sa fie respectat tiparul obisnuit al celorlalte inregistrari de acest gen. Imaginile nu mai sunt color, sint neclare, cu o incarcatura emotionala extrem de mare.
Decorul a disparut, teroristii nu mai apar in cadru, fiind vizibile doar pistoalele indreptate spre timplele ostaticilor, iar conditiile de detentie par sa se fi schimbat. Starea deplorabila in care se afla jurnalistii romAni si cetateanul romano-sirian Mohamed Munaf, dar si amenintarea armata mult mai vizibila care planeaza asupra lor, fac din imaginile difuzate ieri un mesaj FOARTE serios.
Filmul si evolutia evenimentelor in cazul rapirii ziaristilor
Totul a inceput luni, 28 martie. In jurul orei 20.00, intreaga presa din Romania primea vestea rapirii ziaristilor aflati in Irak. Presedintele Traian Basescu declara imediat ca toate autoritatile statului sint in alerta maxima si ca la nivelul Palatului Cotroceni a fost constituita o celula de criza care coordoneaza demersurile de recuperare a celor trei jurnalisti.
La mai putin de 24 de ore apare si informatia conform careia rapitorii au cerut 4 milioane de dolari in schimbul ostaticilor. Cel care este „contactat” de irakieni este chiar Omar Hayssam, banuit din prima clipa ca ar fi pus la cale rapirea.
O zi mai tirziu apar si primele vesti concrete de la rapitori. Postul de televiziune Al-Jazeera difuzeaza o caseta care ii prezinta pe ostaticii romAni. Acestia sint incadrati de doi barbati inarmati. Abia dupa 48 de ore, adica, vineri 1 aprilie, primim din nou informatii. Agentia Reuters difuzeaza sapte fotografii cu ziaristii romAni in care acestia se identifica.
Si de aceasta data in imagini sint prezenti barbatii inarmati.
Pe 5 aprilie explodeaza o noua bomba. Omar Hayssam, suspectul principal in aceasta poveste, este arestat. Purtatorul de cuvint al presedintiei, Adriana Saftoiu, anunta oficial ca acesta are legatura cu rapirea jurnalistilor.
Aproape simultan apare si informatia, neconfirmata insa de celula de criza de la Palatul Cotroceni, ca Marie-Jeanne, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian ar fi fost salvati din miinile irakienilor.
Miercuri, 13 aprilie, presedintele Traian Basescu infirma ultima informatie si adauga ca jurnalistii sunt sechestrati, dar ca, celula de criza este in contact cu rapitorii. El mai specifica faptul ca cei trei se afla intr-o stare buna de sanatate.
Pe 15 aprilie, agentia de presa Reuters a furnizat primele imagini cu negociatorii romani implicati in solutionarea crizei ziaristilor luati ostatici la Bagdad. Evenimentele legate de rapirea celor trei ziaristi se precipita, simbata, 16 aprilie.
Astfel, liderul spiritual al organizatiei prosiriene, Hezbollah, considerata terorista, se adreseaza public rapitorilor, cerindu-le sa ii elibereze pe ziaristii luati ostatici.
Ipoteza alarmanta a fostului sef al SIE, Catalin Harnagea: „Jurnalistii sint in miinile unei grupari apropiate Al-Qaida”
Cei care in aceasta clipa ii detin pe cei trei ziaristi romani fac parte dintr-o grupare apropiata de Al-Qaida si, probabil, vor merge pina la capat”, a declarat, ieri, fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, Catalin Harnagea. „Dupa modul in care au fost prezentate doleantele lor, tind sa cred ca este o grupare apropiata celei conduse de Osama Bin Laden”, a adaugat Harnagea.
Afirmatiile fostului sef al SIE sint intarite si de presedintele PSD, Mircea Geoana, care nu a exclus posibilitatea ca jurnalistii sa fi ajuns acum pe miinile unei alte grupari, mult mai radicale.
Parintii ziaristilor rapiti fac apel la autoritati sa rezolve situatia
Parintii celor trei jurnalisti erau aseara an culmea disperarii. Cu unii dintre ei nici nu se putea vorbi pentru ca plangeau an hohote.
Ei au apelat la autoritatile romane sa faca tot posibilul pentru a-i aduce teferi acasa pe copiii lor antr-un timp cat mai scurt. „Rog autoritatile din suflet sa faca totul ca sa ni-i trimita acasa, ca nu mai putem rezista, mai ales ca imaginile de acum sant socante”, a declarat Elena Miscoci, mama ziaristului Sorin Miscoci.
Ea a mai declarat ca Sorin este cel mai afectat dintre toti si ca niciodata nu l-a vazut atat de trist, el fiind, de fel, un baiat vesel. Mama ziaristului de la Prima Tv a facut, de asemenea, un apel catre presedintele Traian Basescu „Il rugam pe domnul presedinte sa se implice si sa se gandeasca la faptul ca si el are copii.
Sa faca tot ce stie mai bine ca sa ni-i aduca acasa teferi, cat mai repede, ca nu mai suportam calvarul”, a mai spus plangand mama lui Sorin Miscoci.
Un apel similar catre autoritatile romane pentru salvarea celor trei ziaristi rapiti an Irak a fost facut de senatorul Ion Vasile, tatal ziaristei de la Prima Tv, Marie-Jeanne Ion. „Fac un apel la autoritati sa rezolve situatia antr-un timp cat mai scurt si sa ne aduca copiii teferi acasa. Acest mesaj trebuie luat foarte an serios”, a spus Ion Vasile.
Ieri noapte, fostul senator si sotia sa au mers la Palatul Cotroceni, ansotiti de mai multi jurnalisti de la Prima TV, care au demonstrat an fata sediului presedintiei an semn de solidaritate cu cei trei colegi ai lor rapiti an Irak.
Comunicatul Presedintiei
In seria de contacte care au avut loc an ultimele zile s-a solicitat o noua proba care sa confirme ca cei trei cetateni romani sant vii si nevatamati si ca persoana de contact este reprezentantul grupului care ai detine. Imaginile difuzate de Al-Jazeera si preluate de televiziunile romanesti se anscriu an tipul de proba solicitata an astfel de situatii.
Modul an care se face aceasta proba este la latitudinea celor care ai detin pe cei trei romani. Facem precizarea ca materialul difuzat cuprinde elementele de validare a persoanei de contact care ai reprezinta pe detinatorii grupului de romani. Un astfel de demers se anscrie an procedurile obisnuite pentru astfel de cazuri.
Asiguram familiile si opinia publica de angajamentul institutiilor statului pentru scoaterea ziaristilor romani din aceasta situatie fara precedent si pentru aducerea lor acasa teferi.
Ultimatum dupa tipar
Ultimatumul de patru zile acordat de rapitorii ziaristilor romani pentru retragerea trupelor romane din Irak se anscrie an limitele termenelor anuntate de gruparile irakiene, care au cerut, an trecut, plecarea fortelor straine din tara an intervale cuprinse antre 24 de ore si sapte zile.
Totusi, an unele cazuri, ultimatumul a expirat fara ca rapitorii sa puna an practica amenintarile, uneori anuntand prelungirea acestuia sau refuzand sa mai faca orice declaratie an legatura cu ostaticii si determinand o sporire a tensiunii an tara de origine a acestora. Refuzul de a raspunde solicitarii rapitorilor a dus, an cateva situatii, la executarea celor rapiti.
In general, an momentul anuntarii ultimatumurilor de catre rapitori, opinia publica din tarile de origine ale ostaticilor ancepe sa exercite presiuni tot mai intense asupra autoritatilor.