Sari direct la conținut

Evazionistii din fotbal, prea destepti ca sa-i prinda Tulus

HotNews.ro

Invitatii lui Robert Turcescu in emisiunea 100% (Realitatea TV) de joi seara au fost jurnalistii Catalin Tolontan si Grigore Cartianu si Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucuresti. Discutiile s-au axat pe urmarirea penala impotriva a 10 impresari si conducatori de echipe printre care se afla nume importante: George Copos, Jean Padureanu, Cristi Borcea, impresarii Ioan si Victor Becali, Gica Popescu, Meme Stoica sau Gigi Netoiu.

Intervenit telefonic in cadrul emisiunii, fostul sef al ANAF, Sebastian Bodu, a explicat ca evaziunea financiara se producea prin incheierea a doua contracte, unul real si altul fictiv. Contractul fictiv era inregistrat in contabilitatea clubului roman si continea suma fictiva, iar cea reala se inregistra doar in evidenta contabila a clubului din strainatate. Bodu spune insa ca evaziunea fiscala este clara dar nu stie daca putem vorbi si de inselaciune in aceste cazuri.

Dumitru Dragomir si George Copos au intervenit telefonic si ei in cadrul emisiunii. Daca Dumitru Dragomir a incercat sa ia apararea cluburilor si a impresarilor afirmand ca nu toate anchetele sunt bazate pe fapte adevarate, patronul Rapidului, George Copos a pozat din nou in victima refuzand sa raspunda direct intrebarilor puse de jurnalistii prezenti in emisiune amintind doar cat de mult bine a facut el bine fotbalului si cat de atacat si murdarit este.

Copos spune ca raportul ANAF de acum un an si jumatate care-l acuza de evaziune fiscala nu se referea deloc la transferul lui Bratu si acuza presa de dezinformare atunci cand scrie ca in contabilitatea clubului Rapid nu a intrat decat 100.000 de dolari, din totalul de 1.750.000 de dolari, suma de transfer anuntata de Galatasaray.

Patronul Rapidului a anuntat in emisiune ca maine va prezenta jurnalistilor documentele privind transferul lui Bratu la clubul turc. Copos spune ca Rapid a semnat un contract cu Galatasaray in acest caz pentru 1.750.000 de dolari din care 1.230.230 au intrat in conturile AFC Rapid, alti aproape 500.000 din drepturile federative, iar din toate aceste sume Rapid nu a primit doar 19.770 de dolari.

Patronul Stelei, Gigi Becali, s-a dovedit un sustinator vehement al lui Geroge Copos si a verilor sai Victor si Ioan Becali despre care spune ca au facut totul legal.

„Copos e comunist, dar e prietenul meu…. Asa vreau eu sa fac evaziune si prinde-ma tu Tulus. N-aveti ce sa-i faceti voi lui Giovani ca-i prea destept fata de voi si de Tulus si toti banii i-a luat legal, legal, legal.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro