Evenimentul Zilei: De ce este Romania o tara scumpa
Cumparam cea mai scumpa mancare din Europa din cauza esecului Agriculturii de a crea ferme performante, al Transporturilor de a repara soselele, al bugetului de stat de a rezista cu un TVA mai mic de 19%, precum si din vina dezvoltarii greoaie a comertului modern in anii ’90, a taxelor mari impuse de supermarketuri, dar si a lacomiei unora dintre producatori si importatori.
La fel de adevarat este faptul ca economia romaneasca este direct influentata de schimbarile la nivel mondial, in special de cresterea pretului barilului de titei si de scumpirea cerealelor din cauza secetei si a bio-etanolului.
Si, nu in ultimul rand, suntem cel mai indepartat stat al UE. Venitul mediu pe locuitor nu atinge nici jumatate din valoarea venitului mediu al europeanului, desi preturile produselor alimentare comercializate la noi corespund si, cateodata, sunt chiar mai mari decat cele ale europenilor. Asadar, raportat la nivelul de trai, romanii resimt cele mai mari preturi la alimente dintre toti cetatenii Uniunii Europene.
Castigam putin, consumam tot
Conform estimarilor pentru 2008 realizate de Fondul Monetar International privind produsul intern brut pe cap de locuitor calculat la puterea de cumparare, Romania ocupa penultimul loc printre statele membre UE, cu 12.285 dolari, devansand doar Bulgaria (cu 12.251 dolari) si fiind net depasita de Luxemburg (83.456 dolari), Irlanda (44.415 dolari) sau Spania (30.764 dolari).
Desi avem printre cele mai mici venituri – in luna mai, de exemplu, salariul mediu net era de 1.192 de lei (327 de euro) – suntem campioni la golit rafturile! Romania a inregistrat cea mai mare crestere anuala, de 16,2%, a comertului cu amanuntul intre tarile din Uniunea Europeana, potrivit unui studiu al biroului european de statistica, Eurostat. Prin comparatie, vanzarile in lanturile de supermarketuri au crescut cu doar 0,4% la nivelul UE.
Mancare de toti banii
Alimentele importate au preturi mult mai mari decat cele vandute in magazinele de afara, dar observatia ramane valabila chiar si pentru unele produse de baza fabricate in Romania. Potrivit datelor Institutului National de Statistica, un roman cu venituri medii cheltuia, in urma cu doi ani, circa 17% pe mancare si bauturi. La intrebarea „de ce pleaca si azi romanii din supermarket cu portofelul gol si sacosele pe jumatate pline“ se poate raspunde in mai multe feluri.
Ferme mici si neproductive
„Producatorii romani au cea mai scumpa motorina din Europa, cumpara cele mai scumpe ingrasaminte chimice – produse cu gaz scump -, tractoare uzate si neperformante, cele mai fragmentate suprafete agricole, nu beneficiaza de subventie pe samanta, nu si-au mai primit subventia pe hectar de un an si jumatate, la care se adauga inundatiile si seceta. In plus, produsului finit i se aplica cel mai mare TVA din Europa, 19%, iar taxele aplicate in Romania de marile lanturi de supermarketuri sunt duble fata de cele cu care se lucreaza in restul tarilor din UE“. Asa explica Valeriu Steriu, presedintele Patronatului Laptelui, preturile mari ale produselor alimentare de la noi. Un litru de lapte costa pe rafturile magazinelor din Romania 1,1 euro (4 lei), in timp ce in celelalte tari din Europa se vinde in medie cu 0,9 euro (3,2 lei).
Romania are cea mai fragmentata agricultura si, implicit, cele mai neproductive ferme din Uniunea Europeana. Fermele de la noi au cea mai mica suprafata din spatiul comunitar, cu o medie de 3,3 hectare, in timp ce in Cehia media este de 84 de hectare, iar fermele din Franta au 48 de hectare. Avem peste 14 milioane de ferme, in timp ce Polonia, la o suprafata similara, are 2,4 milioane de ferme, iar Franta – doar o jumatate de milion.