Everest - Muntele conflictelor - Avalansa ucigasa a scos la iveala rivalitati, nemultumiri, ura si tristete

Everest – Muntele conflictelor – Avalansa ucigasa a scos la iveala rivalitati, nemultumiri, ura si tristete

Toata lumea este de acord ca nimic nu va mai fi la fel pe cel mai inalt varf al planetei dupa avalansa care a luat vietile a 16 ghizi nepalezi. Tragedia nu a lasat in urma doar durere, ci a dezvaluit si mai multe conflicte care acum s-au reaprins. Serpasii sunt suparati pe autoritati, dar si pe occidentalii care fac bani grei si ii trateaza prost. Ba mai mult, si intre generatiile de serpasi au iesit la iveala neintelegeri ce reflecta diferentele de gandire intre cei tineri si cei maturi. Intra in articol pentru a citi despre bani, orgolii, mituri si temeri pe muntele Everest.

Scurtul sezon de ascensiuni pe Everest este compromis in partea de sud dupa groaznica avalansa din 18 aprilie. Expeditiile s-au retras din cauza protestelor serpasilor, dar si din cauza unor noi avalanse. Se mai urca doar pe partea nordica, din Tibet, insa numarul de expeditii este mult mai mic acolo.

Adrian Ballinger, unul dintre cei mai cunoscuti organizatori de expeditii, spune ca mai este un motiv cere-i face pe serpasi sa se teama de munte: superstitia. Everest este considerat sacru de localnici si multi cred ca tragedia este semn al razbunarii muntelui pentru excesele din ultimii ani. Si numele tibetan Chomolungma inseamna „zeita mama a pamantului”, iar oamenii regiunii credeau ca pe varf salasluiesc spirite ce nu trebuie deranjate. Si nu au fost deranjate pana in 1953, insa in Nepal exista inca varfuri montane pe care oamenii nu au ajuns.

Ballinger, explica, citat de National Geographic, ca mai exista un conflict si intre doua generatii de ghizi nepalezi: cei tineri, care sunt mai prost platiti si care lucreaza pentru companii obscure si cei cu mare experienta care lucreaza pentru agentii respectate si sunt platiti foarte bine. Cei tineri sunt suparati de diferentele financiare si vor sa fie platiti mai bine fiindca li se cere de la companiile pentru care lucreaza sa-si asume mult mai multe riscuri.

Ca si exemplu, Ballinger spune ca cei tineri pot lua in cele trei luni de sezon chiar sub 1.000 de dolari, in timp ce ghizii cu experienta iau in medie intre 5.000 si 8.000 de dolari, iar cei mai respectati castiga si peste 10.000 de dolari, intr-o tara cu salariu mediu lunar de 50-60 dolari. In Nepal saracia este crunta, tara a suferit dupa zeci de ani de razboaie civile si infrastructura este prost dezvoltata.

Reuters noteaza, intr-un material in care descrie nemultumirile serpasilor. ca multi occidentali profita de competitia dintre localnici pentru a-i plati cu cat mai putin. In plus, un occidental care vrea sa incerce sa urce pe Everest trebuie sa plateasca in total intre 40.000 si 90.000 de dolari, in functie de ghizi si de serviciile pe care le asteapta. Din aceasta suma, 10.000 de dolari reprezinta taxa de varf impusa de guvernul de la Kathmandu, iar o buna parte din restul sumei platite de un strain ajunge la intermediari care fac bani frumosi.

Mick Conefrey, autor al unei carti despre prima ascensiune pe Everest (Everest 1953: the Epic Story of the First Ascent), explica in Financial Times si o alta latura a problemei care-i face pe serpasi sa fie suparati.

De acum 90 de ani, de cand britanicii au facut primele incercari de a urca pe Everest si pana in prezent, relatia dintre serpasi si alpinistii occidentali s-a schimbat mult. Serpasii simt ca nu mai sunt tratati de la egal la egal, ci sunt subordonati. In marile expeditii ale anilor 50′, 60′ alpinistii occidentali lucrau cot la cot cu ghizii nepalezi, fie ca era vorba de montat corturi sau de pregatit corzi.

Mick Conefrey spune ca Everest devine „terenul de joaca” al unor amatori cu bani care vor sa se poata mandri cu faptul ca au urcat pe „acoperisul lumii”. Pe vremuri, Everest era o arena a alpinistilor de elita ce isi doreau sa intre in cartile de istorie, insa totul s-a schimbat si acum e plin de teribilisti cu bani care vin cu foarte putina experienta.

O dovada ca lucrurile stateau altfel este si ca in 1953, la prima ascensiune pe Everest a pasit nu doar Edmund Hillary din Noua Zeelanda, ci si serpasul Tenzing Norgay (Norchay). A fost un gest simbolic important ca unul dintre oamenii de la poalele muntelui sa il cucereasca in premiera.

Jamling Tenzing Norgay, fiul celebrului serpas, spune ca relatia dintre serpasi si clienti s-a schimbat enorm. Acum cateva decenii occidentalii ii considerau egalii lor, ii respectau si domnea un spirit de echipa. „Pe vremea aceea Edmund Hillary, ceilalti alpinisti si serpasii faceau lucrurile impreuna, fixau corzile, carau poverile spre taberele de altitudine. Acum, clientii nu mai fac aproape nimic, doar stau la cefea, asteapta ca serpasii sa pregateasca tot si se preocupa doar de urcat”, spune nepalezul, intr-un interviu pentru BBC.

Cu jumatate de secol in urma cataratorii occidentali treceau primii, testau traseele, fixau corzile si abia apoi urmau ghizii si porterii nepalezi. In prezent lucrurile stau cu totul altfel, serpasii deschid drumul, isi risca viata cel mai mult si ajung intr-o ascensiune sa parcurga de 25-30 de ori aceeasi portiune, in timp ce clientii o parcurg de trei-patru ori.

Multi vor spune: e normal ca nepalezii sa riste fiindca sunt constienti de pericole, nu ii obliga nimeni sa faca asta si castiga si de zece ori peste media tarii. De ce s-au suparat insa? Fiindca guvernul care obtine cateva milioane de dolari de pe urma taxelor de varf nu face mai nimic pentru a le asigura familiile in caz ca ei mor pe munte, iar suma oferita in prima instanta de autoritati, 400 dolari/familie, i-a jingnit pe cei care isi risca an de an viata pentru a-i duce in varf pe straini.

Jon Krakauer, autorul celebrei carti „Into Thin Air” care spune povestea tragediei din 1996 cand au murit opt alpinisti pe masiv, este citat de Reuters spunand ca statisticile dau novicilor un fals sentiment de siguranta pe Everest fiindca e tot mai mic procentul victimelor din numarul total (tot mai mare) al celor care urca. Statisticile arata ca la inceputul anilor 90′ raportul dintre cei care mureau incercand sa urce si cei care urcau era de 6 la 100, in timp ce dupa 2000 a scazut la 2 din 100.

Ce schimbari va aduce groaznicul accident? E de asteptat ca serpasii sa fie mai bine platiti, iar familiile compensate cu sume mult mai mari, probabil de peste 10.000 de dolari in caz ca ghidul moare pe munte. Si strainii vor plati mai mult fiindca agentiile vor creste tarifele pentru a nu-si eroda marja de profit.

In periculoasa zona Khumbu Icefall e posibil ca unele poveri sa fie duse cu elicopterul pentru a micsora pericolul ca oamenii sa cada victime avalansei, insa va eixsta si un efect oarecum ilogic: Everest va deveni o tentatie tot mai mare pentru cei cu banii fiindca muntele a aratat cat este de periculos si urcarea lui devine tot mai prestigioasa.

Everestul a fascinat si va continua sa fascineze, cei fara bani vor citi incantati despre el, cei cu bani si vointa vor merge acolo. Ghizii nepalezi nu pot trai fara munte, insa acelasi munte care ii ajuta sa traiasca bine, ii poate duce la pieire. Cel mai inalt munte din lume a fost atins de era globalizarii, se poate ajunge mult mai usor acolo, dar banii nu pot cumpara totul. Muntele aminteste din cand in cand, luandu-si tributul de vieti, ca o ascensiune pe Everest nu e o simpla excursie de week-end, ci o lupta de supravietuire cu aerul rarefiat, cu gheata, cu vantul si poate si cu spiritele care privesc uimite aglomeratia creata de cei dornici sa ajunga la cota 8.848…