Evitati speculatiile valutare si alegeti plasamentele in moneda nationala. Investiti pe termen lung, pe maturitati de 6-9 luni
Specialistii pietei financiare chestionati de The Money Channel le recomanda micilor investitori sa evite specualtiile valutare si sa aleaga plasamentele in moneda nationala. Presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, considera ca piata este prea periculoasa in acest moment si ca doar cei care au cunostintele si finantarea necesara se pot aventura pe termen scurt in plasamente riscante.
Si alti specialisti ai pietei bancare recomanda o abordare mai prudenta, bazata pe depozite in lei. “Eu de exemplu, parintilor mei le-am recomandat sa plaseze in lei pe o perioada de timp cat mai lunga, la dobanzile acestea mari care sunt practicate in momentul de fata”, a declarat Dan Pascariu, presedinte UniCredit Tiriac Bank.
“Clientii ar putea sa investeasca pe termen lung, pe maturitati de 6-9 luni. E in beneficiul lor”, este de parere Sergiu Oprescu, presedinte Alpha Bank. Pe piata asigurarilor plasamentele in lei sunt la fel de apreciate, dupa cum declara si directorul general AIG Life, Theodor Alexandrescu.