Sari direct la conținut

EvZ: Baietii destepti si guvernul ne scumpesc curentul cu 3%

Evenimentul Zilei

Dupa trei ani de la intrarea primului investitor privat pe piata energiei electrice, proprietarii cehi ai Electrica Oltenia s-au lansat in acuzatii fara precedent la adresa guvernului si a Autoritatii de Reglementare in Energie. Reprezentantii companiei CEZ au spus ca Autoritatea de Reglementare (ANRE) analizeaza o posibila majorare a tarifelor la electricitate pentru populatie cu pana la 3% de la 1 ianuarie sau 1 aprilie.

Cel mai probabil, majorarea va fi efectuata la 1 ianuarie, deoarece „anul 2008 este an electoral, si daca nu se majoreaza in ianuarie, nu se mai majoreaza deloc”, sustin cehii.

Cresterea preturilor poate surveni in ciuda asigurarilor date de Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor, potrivit caruia pretul energiei va ramane neschimbat datorita punerii in functiune a Reactorului 2 de la Cernavoda.

„Exista traderi care detin controlul asupra achizitiilor de energie, iar statul nu stavileste aceasta activitate a lor. Din aceasta cauza, ANRE a produs neconcordante in achizitia de energie electrica ce au produs pagube companiilor de distributie. Si nu este doar cazul CEZ”, a spus Jan Veskrna, presedintele CEZ Romania.

Printre „traderii” mentionati se numara Energy Holding si Petprod, alaturi de companiile care au „contracte pe termen lung valabile pana in 2011”. Relatia dintre acesti „traderi” si producatorii de energie ieftina (cel mai mic pret il are Hidroelectrica, de 50 de lei/MWh) ne poate scumpi curentul chiar daca oficialii CEZ spun ca „nu e corect ca populatia sa plateasca din cauza acestor nereguli”.

Integral in Evenimentul Zilei

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro