EvZ: Jaf la drumul mare: 20.000.000 de euro/km
Austostrada Comarnic – Brasov costa de trei ori mai mult decat o autostrada construita in conditii similare in Croatia. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), aflata in subordinea Ministerului Transporturilor, a scos la licitatie Autostrada Comarnic – Brasov, ultima portiune neatribuita a sectorului Bucuresti – Brasov. Procedura de selectie se va derula in Ajunul Craciunului, pe 24 decembrie, zi care ar putea fi declarata libera de guvern.
Mai multe criterii si conditii de participare din anuntul facut public recent de CNADNR ridica serioase semne de intrebare cu privire la viitoarea licitatie. O alta chestiune care atrage atentia este cea a pretului anuntat pentru tronsonul Comarnic – Brasov, situat intre unu si trei miliarde de euro.
Intai de toate, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a decis ca acest tronson de autrostrada sa fie construit in regim de concesiune. Desi au ramas mai putin de doua saptamani pana la licitatie, oficialilor de la CNADNR nu le este foarte clar ce va presupune constructia viitoarei portiuni de autostrada din punct de vedere tehnic, dar mai ales cu ce bani va fi construita.
Perioada pe care se va intinde aceasta concesiune este incerta pentru Dorin Debucean, director general adjunct in cadrul CNADNR, responsabil de proiecte. „Nu s-a pus problema sa fie un parteneriat public-privat, ca statul sa intre in aceasta asociere. Va fi un contract de concesiune, pe 25-30 de ani, iar finantarea va fi asigurata de constructor”, a declarat Debucean.
Suma anuntata de CNADNR pentru realizarea acestui proiect este si ea incerta, intre unu si trei miliarde de euro. Un calcul simplu arata ca, daca cei 60 de kilometri de autostrada dintre Comarnic si Brasov se vor construi cu 1,2 miliarde de euro, pretul pe kilometru va ajunge la 20 de milioane de euro. Astfel, Romania ar continua sa fie tara care construieste cele mai scumpe autostrazi din Europa.