Sari direct la conținut

EVZ: Liviu Dragnea, adevaratul motiv al rupturii Ponta-Vanghelie

HotNews.ro

Liviu Dragnea a avut un rol decisiv in debarcarea sefului PSD Bucuresti, scrie Evenimentul Zilei.Potrivit sursei citate, cearta survenita intre ei i-a creat lui Victor Ponta ocazia perfecta pentru a opera o executie premeditata de mai bine de un an. Debarcarea lui Marian Vanghelie de la conducerea organizatiei de Bucuresti este o decizie luata pe 21 februarie 2010. Adica a doua zi dupa Congresul la care Victor Ponta a fost ales presedinte al partidului.

Dupa Geoana, Vanghelie devenea principalul adversar. Asa ca Ponta stia ce trebuie sa faca sa scape de Vanghelie. Si stia si cum sa ii ia din mana organizatia de Bucuresti. Mai avea nevoie doar de spijinul celui mai influent lider in organizatiile locale: Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, numarul 2 in partid, seful baronilor locali. Si, pe deasupra, unul dintre pilonii de sprijin ai lui Vanghelie. A fost nevoie de un an si patru luni ca Dragnea sa inteleaga cine e advesarul. In acel moment l-a lasat din brate, iar Vanghelie a fost simplu de rapus.

La inceput au fost cu Geoana

Dragnea si Vanghelie s-au certat de la bani si de la influenta, spun surse din PSD. Cheia misterului este judetul Giurgiu. Politic este sub influenta lui Vanghelie. Aici s-ar fi ciocnit de interesele financiare ale lui Dragnea. De asfaltarea drumurilor in Giurgiu se ocupa Tel Drum, o firma din Teleorman care asfalta si acest judet controlat de Dragnea. De curand, un scandal privind fraudarea fondurilor europene l-a implicat si pe Liviu Dragnea. Comisia Europeana deruleaza o ancheta.

Surse din PSD sustin ca Dragnea avea banuieli serioase ca la aceste acuzatii ar fi contribuit chiar Marian Vanghelie. Aceleasi surse sustin ca la urechile secretarului general al PSD a ajuns faptul ca Vanghelie ar fi alimentat-o pe Elena Udrea cu informatii despre contractele pe bani europeni derulate de Tel Drum in Giurgiu. Iar informatiile s-au transformat la Bruxelles in ancheta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro