Sari direct la conținut

Exclusiv ​ANAF: In urmatoarele 3 saptamani demaram inspectii fiscale la Rewe, Praktiker, Baumax, Leroy Merlin si Auchan

HotNews.ro
Gelu Diaconu, Foto: AGERPRES
Gelu Diaconu, Foto: AGERPRES

In urmatoarele 3 saptamani, sunt programate pentru inspectie fiscala urmatoarele unitati: REWE ROMANIA SRL, PRAKTIKER ROMANIA SRL, BAUMAX ROMANIA SRL, LEROY MERLIN SRL, OVERSEAS GROUP IMPEX SRL, HEINRIG DISTRIBUTION SRL, AUCHAN IMPORT EXPORT ROUMANIE SRL, se arata intr-un raspuns transmis miercuri de oficialii ANAF la solicitarea HotNews.ro „De asemenea, urmeaza a fi programate inspectii fiscale si pentru alti contribuabili cu obiect de activitate retail si administrator mall, separat de cei unde inspectiile au inceput sau vor incepe in urmatoarele 3 saptamani, pe masura disponibilizarii capacitatii de inspectie fiscala , pana la sfarsitul anului”, se mai arata in raspunsul transmis de Fisc. In cazul inspectiilor fiscale, firmele primesc avizele cu minim 15 zile inainte, pentru ca acestea sa aiba timp sa isi puna in ordine documentele contabile, ele nefiind „calcate” brusc de Fisc, fara instiintare prealabila.

Actiunile ANAF vin pe fondul intensificarii eforturilor de a creste colectarea, pana in prezent Fiscul reusind sa isi depaseasca planul de incasari. Potrivit unui raport al Bancii Transilvania de miercuri, din analiza executiei bugetare pe primele 7 luni se constata „ameliorarea actului de fiscalizare” si trecerea din economia neagra in cea formala a multor companii, acest lucru datorandu-se si respectului ( a se citi „fricii”) de Fisc.

Reamintim ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a inceput verificari la mai multe mall-uri si hypermarket-uri, precum AFI Cotroceni, Unirea Shoping Center, Iulius Mall din Timisoara si Cluj-Napoca, Billa sau Cora, dar si la retailerul de bricolaj Bricostore, vizand bilanturile pe ultimii cinci ani. Verificarile au fost incepute in cursul lunii august, inspectorii fiscali analizand bilanturile si toate actele contabile pentru zece companii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro