Sari direct la conținut

EXCLUSIV Topul celor 20 de firme fruntase la contracte publice incheiate online in ultimii doi ani – 5,3 miliarde de euro. Plus: Lukoil a castigat 732 milioane lei de la statul roman

HotNews.ro
Top 20 firme fruntase la contracte publice, Foto: AADR
Top 20 firme fruntase la contracte publice, Foto: AADR

Primele 20 de firme, care au facut cei mai multi bani din contracte publice castigate prin proceduri online sau licitatii electronice in ultimii 2 ani, si-au adjudecat contracte in valoare de peste 23,5 miliarde de lei fara TVA (peste 5,3 miliarde de euro), potrivit datelor comunicate HotNews.ro de catre Agentia pentru Agenda Digitala a Romaniei. In top trei se afla mari distribuitori de medicamente: Farmexpert (902,9 milioane de euro), Mediplus Exim (703,4 milioane de euro) si Polisano (590,8 milioane de euro). De remarcat ca Lukoil, firma ruseasca implicata intr-un urias dosar de evaziune fiscala in Romania, a castigat peste 732 milioane de lei de la institutii ale statului roman, fiind pe locul 9 in top.

  • TOP 20 firme dupa valoarea contractelor publice castigate online in ultimii 2 ani:

1. Farmexpert D.C.I. S.R.L: 3,972,795,911.12 lei

2. Mediplus Exim S.R.L. – 3,095,152,178.05 lei

3. Polisano S.R.L. – 2,599,913,525.84 lei

4. Constructii Erbasu S.A. – 1,849,458,633.11 lei

5. Farmexim S.A. – 1,708,579,947.48 lei

6. Farmaceutica Remedia S.A. – 1,026,840,199.74 lei

7. Palex Constructii Instalatii S.R.L. – 1,001,698,322.37 lei

8. Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Serv S.A. – 1,001,464,647.4 lei

9. LUKOIL Romania S.R.L – 732,756,189,15 lei

10. Fildas Trading S.R.L – 722,902,288.05 lei

11. SC GRANT CPC SRL – 718,658,929.25 lei

12. PHARMAFARM S.A. – 696,321,055.38 lei

13. Romastru Trading S.R.L. – 691,630,892.67 lei

14. ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L – 652,111,607.17 lei

15. ACTAVIS S.R.L. – 647,366,576.26 lei

16. A&G MED TRADING S.R.L. – 643,821,357.11 lei

17. MEDICAL TECHNOLOGIES INTERNATIONAL S.R.L. – 442,444,869 lei

18. EUROPHARM HOLDING S.A. – 438,508,121.09 lei

19. GP SAGEATA PROD S.R.L. – 430,424,011.61 lei

20. A.F. CONSULTING S.R.L. – 427,694,906.63 lei

Valoarea totala a acestor contracte: peste 23,5 miliarde lei fara TVA (peste 5,3 miliarde de euro)

  • Cine sunt cele 10 firme fruntase la contracte publice in ultimii 2 ani:

1. Farmexpert D.C.I. S.R.L: 3,972,795,911.12 lei

Farmexpert este unul din cei mai importanti distribuitori de produse farmaceutice si parafarmaceutice din Romania. Compania este detinuta in proportie de 100% de grupul german Alliance Healthcare Deutschland (care in trecut se numea ANZAG), care este detinut la randul sau de catre britanicii de la Alliance Boots, unul dintre cele mai mari grupuri din lume din domeniul sanatatii. Farmexpert are sucursale in sase orase si distribuie peste 7.600 medicamente si parafarmaceutice (permanente si sezoniere). Sursa:ZF

2. Mediplus Exim S.R.L. – 3,095,152,178.05 lei

Mediplus s-a aflat anul trecut pe locul 21 in topul celor mai mari companii din Romania si este cea mai mare firma din grupul A&D Pharma, un gigant local cu ramificatii in retailul de profil, prin reteaua Sensiblu si in marketing si promovare farmaceutica, printr-o divizie specializata. In topul celor mai mari companii din economia romaneasca s-a aflat cu o cifra de afaceri de 3,3 mld. lei (737 mil. euro), dupa o crestere modesta in 2013. Mediplus este cel mai mare distriᅡbuᅡiᅡtor local de medicamente, pozitie pe caᅡre a urcat in 2004, la zece ani dupa ce a fost infiintata, si se mentine pe acest loc. Sursa: ZF

3. Polisano S.R.L. – 2,599,913,525.84 lei

SC Polisano SRL este cea mai mare companie sibiana cu capital autohton, fiind fondata in 1993 de doctorul Ilie Vonica, potrivit Turnulsfatului.ro.

Patronul si fondatorul Polisano, Ilie Vonica, s-a sinucis in 2014, el fiind implicat in dosarul retetelor false, potrivit Mediafax.

Cele mai recente date de la Ministerul de Finante, consultate de HotNews.ro, arata ca, in 2014, SC Polisano SRL a inregistrat o cifra de afaceri de 1.325.617.137 lei si un profit de 7.360.516 lei, avand un numar mediu de salariati de 808 angajati.

4. Constructii Erbasu S.A. – 1,849,458,633.11 lei

Constructii Erbasu SA este o firma de constructii cu capital romanesc, infiintata de Mihai Erbasu. Dupa moartea sa, compania a trecut prin momente dificile, dar a fost repusa pe picioare de fiul acestuia, Cristian Erbasu, potrivit ZF.

Cele mai recente date de la Ministerul de Finante, consultate de HotNews.ro, arata ca, in 2014, Constructii Erbasu SA a inregistrat o cifra de afaceri de 174.592.309 lei si un profit de 11.143.927 de lei, avand un numar mediu de salariati de 298 angajati.

5. Farmexim S.A. – 1,708,579,947.48 lei

Farmexim SA este o firma de distributie de medicamente, controlata de Ovidiu Buluc. Omul de afaceri Ovidiu Buluc, care controleaza 69,27% din actiunile grupului farmaceutic Farmexim, vrea sa preia integral compania si va face o oferta actionarilor minoritari, in numar de 30 de persoane fizice.

Actionarii Farmexim SA vor discuta in luna decembrie achizitia de catre companie a actiunilor detinute de actionarii minoritari. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Farmexim este controlata de Ovidiu Buluc – 69,27% din actiuni, restul titlurilor fiind in posesia a 30 de persoane fizice. Capitalul social al companiei se cifreaza la aproximativ 14,7 milioane lei. Sursa: Profit.ro

6. Farmaceutica Remedia S.A. – 1,026,840,199.74 lei

Farmaceutica Remedia, firma de distributie de medicamente, e controlata de Valentin Norbert Tarus. Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) a inregistrat in anul 2014 vanzari nete de 244,68 milioane de lei (55 milioane de euro), in crestere cu 4,3% fata de anul precedent, in timp ce profitul net a crescut cu 3,6%, la 3,12 milioane de lei (698.000 de euro). In 2013, Farmaceutica a consemnat vanzari de 234,5 milioane de lei si un profit net de 3 milioane de lei. Sursa: Bursa.ro

7. Palex Constructii Instalatii S.R.L. – 1,001,698,322.37 lei

Firma Palex Constructii instalatii SRL se numara printre firmele care au castigat contracte de reabilitare termica a blocurilor din sectorul 1 din Bucuresti. Firma l-a avut o vreme ca actionar pe deputatul Dumitru Ovidiu Ioan, care a primit si dividende, potrivit declaratiei sale de avere din decembrie 2012.

Numele firmei Palex Constructii SRL apare in dosarul DNA de la Primaria Sectorului 1, potrivit Stiripesurse.ro.

Cele mai recente date de la Registrul Comertului, consultate de HotNews.ro, arata ca in prezent firma este detinuta de Dumitru Alexandru Paul (nascut in anul 1982), care detine 39,96% din actiuni, Stratulat Marinela (cu 30,02% din actiuni) si Iordache Liliana Adina (cu 30,02% din actiuni).

8. Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Serv S.A. – 1,001,464,647.4 lei

Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Serv S.A este o companie de stat. Cele mai recente date de la Ministerul de Finante, consultate de HotNews.ro, arata ca, in 2014, Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Serv a inregistrat o cifra de afaceri de 381.457.195 lei si un profit de 6.082.049 de lei, avand un numar mediu de salariati de 3357 angajati.

9. LUKOIL Romania S.R.L – 732,756,189,15 lei

LUKOIL este una dintre cele mai mari companii rusesti in domeniul petrolului si gazelor. Lukoil Romania este implicata intr-un urias scandal de evaziune fiscala, cu un dosar al Parchetului General.

10. Fildas Trading S.R.L – 722,902,288.05 lei

Fildas Trading este o companie farma, controlata de Anca Vlad, care detine si lantul de farmacii Catena. Cele mai recente date de la Ministerul de Finante, consultate de HotNews.ro, arata ca, in 2014, Fildas Trading a inregistrat o cifra de afaceri de 1.483.661.791 de lei si un profit de 40.710.646 de lei, avand un numar mediu de salariati de 643 angajati.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro