Sari direct la conținut

Executor judecatoresc urmarit penal pentru abuz in serviciu

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Gherla (judetul Cluj) au inceput urmarirea penala impotriva unuia dintre executorii judecatoresti din oras. El este acuzat de abuz in serviciu dupa ce ar fi „aranjat” vanzarea la licitatie a unui imobil.

Dosarul penal cu numarul 404/P/2006 se afla in lucru la prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Gherla, Irina-Lucia Sabo. Ea conduce urmarirea penala impotriva executorului Ion Florin Moldovan. Impotriva acestuia o persoana numita Aurel Ciurar a depus o plangere penala in care il acuza pe executor ca i-ar fi vandut silit casa, fara sa respecte procedurile legale.

Ion Florin Moldovan este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, fals in inscrisuri sub semnatura privata si primirea de foloase necuvenite. Documentul arata ca, in data de 21 septembrie 2000, Ciurar a luat cu imprumut de la Alexandru Benea suma de 14.080 de dolari. Contractul de imprumut a fost incheiat in fata notarului public Gheorghe Fodor.

Suma urma sa fie returnata in transe lunare de cate 770 de dolari, pana in data de 21 ianuarie 2001. Imprumutul a fost garantat cu casa lui Ciurar, situata in orasul Gherla. Barbatul nu a reusit, insa, sa restituie imprumutul, astfel ca locuinta sa a fost scoasa la vanzare. Numai ca procedura dupa care a avut loc licitatia este ilegala – sustin procurorii.

Legat de licitatia care a avut loc in data de 13 septembrie 2001, din documentul intitulat „publicatia de vanzare” lipseste data afisarii. Imobilul fusese scos la vanzare pentru minimum 650 de milioane de lei vechi. Numai ca Alexandru Benea a venit cu o cerere de amanare a executarii silite, pana in 12 noiembrie 2001.

In aceasta data, executorul judecatoresc din Gherla a intocmit o noua publicatie de vanzare. In acest document, el a diminuat ilegal pretul imobilului de la 650 de milioane de lei la 487,5 milioane de lei, fara sa mai aiba loc o noua licitatie. In 12 decembrie, Alexandru Benea a cerut din nou suspendarea executarii silite pentru doua luni.

„Sunt indicii ca a fost falsificata cererea de staruinta depusa de creditorul Benea Dan Alexandru, datata 15 februarie 2002, mentionandu-se la intrare data de 15 ianuarie 2002, fiind modificata si luna de la data din josul paginii (peste luna 02 s-a scris cu pixul 01)”, se arata in documentul semnat de procurorul Irina-Lucia Sabo.

Imobilul vandut cu 550 de milioane de lei a fost evaluat de catre un expert autorizat la 1,334 miliarde lei vechi. Deci, executorul judecatoresc a vandut casa datornicului pentru un pret de doua ori si jumatate mai mic decat valoarea pietei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro