Exercitarea recursului în cadrul procedurii contestației la executare. Decizia Curții Constituționale a României nr. 570/2021

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din data de 28 ianuarie 2022 a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 570/2021. Prin intermediul acestei decizii, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă.

De asemenea, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi a art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, constatând că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate (care au vizat, în esență, faptul că prevederile legale atacate restrâng dreptul la recurs în cazul contestațiilor la executare, încălcând astfel egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiție).

Punctul de interes al deciziei analizate este reprezentat argumentarea soluției de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi a art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În motivarea deciziei, Curtea a reiterat o parte din raționamentele din practica sa anterioară. În acest sens, instanța de control constituțional a subliniat că accesul la justiție (art. 21 din Constituție) nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se realizează justiția, fiind posibil ca legiuitorul să stabilească reguli speciale de procedură, în considerarea unor situații diferite. Nici reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legea națională, consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe de judecată (așadar posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție).

Totodată, art. 21 din Constituție nu precizează că accesul liber la justiție implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului cât şi pe aceea a recursului, astfel încât exercitarea cumulativă a ambelor acestor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituționalitate. În acord cu jurisprudența sa anterioară, Curtea Constituțională a reamintit că numai lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, în această ipoteza accesul liber la justiție fiind iluzoriu şi teoretic.

Referitor la presupusa discriminare creată prin imposibilitatea exercitării recursului împotriva hotărârilor pronunțate de instanţele de apel în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, Curtea a reţinut că instituirea unor reguli speciale (inclusiv în ce priveşte căile de atac) nu încalcă principiul egalității în fața legii, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, acest principiu nu este contrar reglementării unor soluţii diferite pentru situaţii diferite. Curtea Constituțională a reamintit și că accesul liber la justiţie poate fi supus unor limitări, acestea fiind permise cât timp nu este atinsă substanţa însăși a dreptului, precum și faptul că dispoziţiile constituționale nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie ori obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale acestora.

În plus, prin motivarea deciziei analizate, Curtea Constituțională a refuzat să aplice raționamentul adoptat în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat neconstituționalitate sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Admiterea excepţiei prin decizia menționată anterior a avut ca temei existența unei încălcări a art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, această argumentație nu a fost aplicată în decizia nr. 570/2021, unde criteriul folosit pentru excluderea căii de atac a recursului este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit propriei opţiuni, fără a putea pune semnul egalităţii între persoane care au litigii din materii diferite.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată într-un context general marcat de clarificarea jurisdicțională a regulilor și principiilor aplicabile procedurii contestației la executare. Alături de hotărârile recente ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în cadrul procedurii în recursul legii (decizia nr. 2/2021, decizia nr. 27/06.12.2021) ori de alte hotărâri de asemenea recente ale Curții Constituționale (spre exemplu decizia nr. 352/2021), decizia analizată constituie un indiciu al faptului că materia executării silite, în general, și cea a contestației la executare, în particular, continuă să reprezinte domenii de maxim interes, în care clarificările aduse interpretării și aplicării normelor de procedură sunt necesare.

Articol semnat de Mircea Bogdan Popescu – Partner, STOICA & Asociații (bpopescu@stoica-asociatii.ro )