Exercitiu pentru situatii de urgenta pe autostrada A2
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) a efectuat, joi, pe autostrada A2 Bucuresti – Constanta, un exercitiu ce a presupus gestionarea situatiilor de urgenta generate de un accident rutier soldat cu victime multiple si pericolul declansarii unei explozii din cauza scurgerilor de combustibil pe carosabil.
„Exercitiul tactic a urmarit testarea capabilitatilor de interventie si de raspuns a fortelor implicate, precum si viabilitatea procedurilor si planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atributii in managementul tipurilor de risc”, informeaza un comunicat al IGSU difuzat joi si citat de Agerpres.
A fost verificat modul de punere in aplicare a Planului rosu de interventie – instrument care asigura mobilizarea, integrarea si conducerea performanta a fortelor si mijloacelor necesare optimizarii raspunsului in diverse situatii de urgenta.
„Salvatorii ialomiteni au actionat in sistem integrat, alaturi de echipaje de pompieri din serviciile profesioniste pentru situatii de urgenta ale judetelor Calarasi si Constanta si de institutii cu atributii in managementul tipurilor de risc (politie, jandarmi, Inspectoratul General de Aviatie, serviciul de ambulanta, Directia Regionala de Drumuri si Poduri), reusind, cu succes, sa-si indeplineasca obiectivele cuprinse in documentele de planificare”, se arata in comunicat.
De la inceputul acestui an, unitatile subordonate IGSU au derulat peste 1.700 de exercitii si aplicatii pentru testarea capabilitatilor de interventie si de raspuns in situatii de urgenta complexe, ce au presupus scenarii variate, cum ar fi: acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor, victime multiple si pagube insemnate, accidente chimice cu implicatii pe amplasament, precum si accidente inregistrate pe caile de transport.
In 11 dintre simularile derulate in aceasta perioada in judetele Ialomita, Olt, Salaj, Giurgiu, Arad, Neamt, Suceava, Sibiu si Galati, exercitiile au presupus si declansarea Planului rosu de interventie.