Exista persoane care fac Mafia sa arate ca o gradinita de copii – interviu Armand Assante

​Doamnelor si domnilorAssante! Armand! Patru nominalizări la Globurile de Aur, Primetime Emmy Award pentru “Gotti”, peste 130 de roluri în filme şi televiziune în portofoliu. Pentru Haute Culture le spune pe nume: Instagramul aduce fericirea dar si incultura, iar obisnuinta de a sti cate putin face cate un lifting periculos lucrurilor criminale care ne-nconjoara. Assante e tip destept si are cultura zdravana.

Reporter: Provii dintr-o familie cu radacini artistice. Tatal tau a fost artist plastic iar mama ta poetesa si profesoara de muzica. Nu era insa obligatoriu sa pasesti pe urmele lor. Puteai sa visezi sa devii avocat sau economist. De ce nu ai fost tentat de un alt tip de cariera?

Armand Assante: Cred ca in mare masura datorita lor. Parintii mei erau oameni foarte, foarte disciplinati, iar disciplina picturii, disciplina muzicii lor… era foarte pregnanta in casa noastra, nu era un aspect pe care sa il tratezi superficial. Asta nu inseamna neaparat ca trebuia tratat la modul cel mai serios insa abordarile creative erau privite cu responsabilitate. Esti responsabil pentru creativitatea ta, esti responsabil pentru ceea ce iti imaginezi, totul are la temelie disciplina, iar acest fapt m-a marcat inca de la bun inceput. Am luat totul foarte in serios inca de cand m-am apucat de muzica… chiar daca apoi am devenit inamorat de teatru si am realizat ca trebuie sa aleg intre a fi muzician sau actor. iar ambitia mea a fost sa devin un performer pe scena. Doar ca, tanar fiind, nu eram pregatit pentru ceea ce imi cerea teatrul, erau cu totul alte instrumente de lucru decat in muzica, iar asta m-a obligat sa ma angajez intr-un periplu dificil de auto-descoperire prin intermediul autorilor si a numeroase lecturi pe parcursul a mai multor ani.

Reporter: Pe masura ce au trecut acesti ani, ai ajuns sa renunti treptat la teatru. De ce?

Armand Assante:Trebuie sa admit ca, intr-un fel, am fost rasfatat si incurajat de industria filmului. Am inceput prin a apare in cateva filme care mi-au deschis ochii asupra unei posibile cariere in directia aceasta, am fost abordat de oameni extrem de talentati, am ajuns sa lucrez cu oameni foarte talentati… ori nu poti considera aceste oportunitati ca fiind unele minore. Este o lume mica si foarte rar ajungi sa fi pe aceeasi scena sau ecran cu oameni cu adevarat haraziti cu talent, ori asta este exact ce mi-a aparut mie in cale. O ispita, daca vrei sa o numesti asa. Mi-am petrecut zece ani in teatru, iar cea mai mare parte a muncii tinea de proactivitate, o munca individuala, una pe care o faci pe cont propriu, astfel incat am descoperit apoi in cinema bucuria experientei de a colabora indeaproape cu persoane talentate, asa cum, de exemplu, am avut experienta lucrului in Romania cu Razvan Vasilescu [in California Dreamin si The Wanderers, n.r.], un actor exceptional. Fiecare actor merita sa fie pus in valoare si nu privat de aceasta oportunitate, indiferent cine ar fi el. Eu am avut sansa acestui gen de experienta inca de tanar si de asta am inceput prin a spune ca am fost un rasfatat.

Reporter: Asta cu siguranta, daca luam in considerare ca, intre teatru si film, intermezzo-ul din viata ta dedicat muzicii nu poate fi ignorat.Puteai fi acum o vedeta intr-un grup de Heavy-Metal.

Armand Assante: E interesant ca-mi pui problema asta deoarece stiu… stiu ca daca as fi continuat in muzica as fi putut avea o cariera fenomenala, dar actoria de film m-a absorbit totalmente intrucat am patruns intr-o cu totul alta lume cu ajutorul propriei imaginatii, dar o lume in care regulile erau diferite, inclusiv un tip aparte de disciplina cu care eu nu eram obisnuit, una completamente diferita de cea necesara pentru a fi muzician, orientata mult mai mult spre exercitiu si practica. Are un grad diferit de complexitate. Daca vrei sa transpui creatia unui autor in muzica e suficient ca asta sa vina doar din sufletul tau, pe cand in cinematografie lucrurile nu stau deloc atat de simplu. Mie nu mi s-a parut a fi simplu si, cu atat mai mult, am ajuns sa ma framant si sa fiu obsedat de ideea ca trebuie sa ajung sa stapanesc bine ceea ce fac. Intr-un fel straniu dar adevarat, trebuie sa recunosti ca ai nevoie de o viata intreaga pentru a ajunge sa stapanesti orice ti-ai propus sa faci. E nevoie de o viata intreaga pentru a deveni actor.

Reporter: Crescut in „cultura culta”, cum vezi frontiera de astazi dintre arta culta si cultura pop(ulara)?

Armand Assante: Am ajuns sa absorbim cultura cu o viteza uluitoare, ceea ce inseamna ca noi, de-adevaratelea… nu absorbim cultura. Asimilam franturi de idei sau de informatii legate de lucruri pe care diversi oameni le-au facut, creat sau le-au stapanit, dar nu ne concentram, traim timpuri in care nu ne concentram asupra culturii. Daca stam sa ne gandim uitandu-ne indarat la cultura, arta sau muzica secolelor 19 si 20, acelea erau culturi concentrate, dezvoltate in forme extrem de complexe si de rafinate. Noi nu mai suntem capabili sa percepem asta. Pe de-o parte avem un avantaj si acesta este reprezentat de accesibilitate, de accesul la cultura, dar pe de alta parte avem un handicap, cel al faptului ca nu o asimilam in totalitate si consumam doar franturi din aceasta, din ce-a reprezentat pentru noi arta, ce-a reprezentat muzica sau din ce-ar trebui sa fie cu-adevarat arta valoroasa.

Reporter: Dar… intelegem si constientizam oare pe deplin de ce se intampla acest lucru?

Armand Assante:Cred ca suntem departe, foarte departe, de asta. Modul in care am ajuns sa absorbim informatia in ziua de astazi a ajuns aproape de nivelul irationalului. Si, din informatiile pe care le absorbim, cat dintre acestea sunt digerabile in mod serios de fiecare dintre noi? Da, Instagramul este fascinant, ofera o alta perspectiva si multe alte puncte de vedere din exteriorul lumii tale, insa intrebarea e… cate dintre acestea nu ne folosesc absolut deloc si cate dintre ele au o valoare reala? Cand vorbim de cultura sau arta adevarata, cea adevarata in sensul propriu, trebuie sa intelegem in primul rand cum a fost conceputa si ce a vrut sa exprime, ca rezultat al unei serii de experiente de viata legate de un subiect sau de o tema anume in care creatorul acesteia a plonjat cu convingere… ei bine, aici noi am pierdut legatura, pierdem legatura. Poate din cauza fricilor din realitatea noastra cotidiana insumate post 9/11 si reflectate in felurite chipuri in cinematografie? Frica de a ramane singur, frica de a-ti pierde casa, frica de a fi lipsit de protectie, frica de straini… Am fost un discipol devotat al Neorealismului italian [reprezentat de cineasti precum Fellini, Visconti, De Sica sau Rossellini n.r.], care, pentru mine, au avut cea mai elocventa reactie post-WWII la ce s-a intamplat in Italia, referitor exact la temeri, la diferitele frici induse in sufletul oamenilor de tarele razboiului, exprimate prin intermediul filmului, inclusiv ca satira sau comedie. Era absurd ce se intamplase cu toti acei oameni. Mai sunt sunt si alti autori, precum Samuel Beckett, care au scris despre absurditatea razboiului. Ce vreau sa spun, raportandu-ma la prezent, este ca acei cineasti Neorealisti au influentat cu adevarat urmatoarele generatii avertizandu-le sa fie atente si sa isi extraga invatamintele din the fucking world you are living in right now, pentru ca daca nu o faci si nu ai o reactie la ce se intampla… cum ai putea sa ajungi sa faci un film ce merita a fi vizionat?

Reporter: Bine, dar tot Hollywood-ul continua sa dea tonul. Ajungem astfel in America. L-ai interpretat pe castilianul Sanchez care i se opune lui Cristofor Columb (Depardieu) in filmul lui Ridley Scott din 1992, 1492: Conquest of Paradise. Cum ti se pare acum America, este aceasta un paradis care a meritat sa fie cucerit?

Armand Assante: Este o intrebare foarte, foarte buna, pentru ca ideea filmului Conquest of Paradise este una foarte politica, ce speculeaza plecand de la dilema destinului oricarei natiuni si a intrebarilor Cum supravietuim ca natiune? si Ce resurse avem ca sa continuam sa supravietuim?, care genereaza cautarea pe care o traim inclusiv in vremurile actuale. Este un semnal dat pentru inceputul epocii noastre si ma refer la destabilizare. Destabilizarea altor culturi si a altor lumi in favoarea propriilor noastre interese. Atat istoria vest-europeana cat si cea americana este scrisa de cuceritori, cei care au reusit sa cucereasca ceva, este… povestea istoriei, insa, intr-un fel iesit din comun, ceea ce s-a intamplat atunci cu Cristofor Columb si cu Spania e altceva deoarece Columb a fost o unealta a sistemului politic, avand ca obiectiv gasirea si destabilizarea Americii Latine, sa exporte, extorcheze, exploateze, cum vrei sa ii spui, sa ia tot ce este necesar pentru asigurarea supravietuirii propriei comunitati. Aceasta este realitatea lumii in care traim si nu exista nicio diferenta nici acum. Acum, noi, americanii, facem acelasi lucru in cautarea resurselor petroliere ca sa continuam sa functionam ca societate. Lumea incepe sa fie destabilizata pe scara larga, este ca o inversare a istoriei, o inversare a ratiunilor initiale pentru care noi am ajuns pe acele pamanturi. Daca stai sa te gandesti, totul a inceput cu mult mai mult timp in urma, in Evul Mediu, prin Cruciade… a fost aproape acelasi lucru. Sau de ce oare un om ca Tamerlan [Timur Lenk n.r.] a impiedicat India sa invadeze Europa? A fost un miracol ca a reusit pentru ca, daca nu s-ar fi intamplat, probabil ca nu mai vorbeam acum de Europa. Ceea ce vreau sa spun este ca exista cicluri in istoria noastra, a miscarilor si migratiilor speciei noastre, iar daca ai problema supravietuirii esti obligat sa destabilizezi pe altii pentru a-ti asigura in continuare existenta ca si comunitate sau natie. Din acest punct de vedere, [1492: Conquest of Paradise n.r.] ramane o poveste care isi conserva si acum foarte bine relevanta. Personal, am sentimente amestecate: adevarul incontestabil este ca Native Americans au fost destabilizati, complet destabilizati, dar, de asemenea, nu se poate nega faptul ca europenii au fost cei care au facut ca lucrurile sa evolueze… a fost un proces inevitabil.

Reporter: De la Bugsy Siegel in Musical-ul The Marrying Man-ul din 1991 la Dominic Cattano in American Gangster al aceluiasi Ridley Scott din 2007 ai jucat varii roluri de personaje din lumea interlopa, dar ma refer aici in special la Hoffa si la Gotti. Pop culture-ul american a cultivat constant – pana la crearea de pareri preconcepute printre spectatori – asocierea intre americanii de origine italiana din mediul urban si Mafia. Te-ai familiarizat cu povestile de viata a diferitilor gangsteri pe care i-ai intrupat. Mafia in America… cum sa o percepem?

Armand Assante: Trebuie sa iti reamintesti ca eroarea a ceea ce eu numesc dezintegrarea Mafiei ramane fascinanta in cultura Pop(ulara) pentru vecie, precum si faptul ca, in peisajul Mafiei newyorkeze, personaje celebre precum Lucky Luciano, Costello sau Sam Giancana au fost solicitati de catre Guvern iar ceea ce a urmat a fost o serie de tradari intre Mafie si Guvern, tradari avand consecinte criminale pentru ambele parti. Repet, fondul adevarului este de natura politica. E vorba de supravietuire dar nu ma intelege gresit intrucat… vorbim de coruptie pana la nivelul cel mai de jos, la temelie.

In Hollywood avem de-a face cu o romantare a ceea ce Mafia este cu adevarat, o lume care isi protejeaza anonimitatea extrem de bine si care a fost utilizata intodeauna ca instrument de catre Guvern pentru a calma conflictele dintre diversele factiuni sau a anihila reactii adverse din partea societatii. Daca te apleci atent asupra istoriei sale, este… diabolica. Absolut diabolica. Nu am idei romantice pentru ca am studiat zeci si zeci de volume despre aceste personaje dar, sincer, in lumea in care traim acum exista persoane care fac Mafia sa arate ca o gradinita de copii.

Multumiri lui Catalin Catoiu, Alin Ludu Dumbrava, Monicai Felea si lui Marian Gilea. Mentionez ca Asociatia Culturala Fanzin din Brasov a fost organizatoarea celei de-a 5-a editii a Dracula Film Festival al carui juriu international a decis in final, pe 22 octombrie, sa acorde marele premiu filmului romanesc The Wanderers (r: Dragos Buliga) cu… Armand Assante intr-unul din rolurile principale.

Foto: Arhiva personala I.B.